Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Pianistul și pedagogul muzical Robert Kaddouch - conferință la UNMB

Publicat: joi, 13 Iulie 2023 , ora 0.00
În sala „Constantin Silvestri” a Universității Naționale de Muzică din București are loc astăzi conferința cu titlul „A asculta pentru a înțelege”, susținută de pianistul și pedagogul muzical francez Robert Kaddouch, la invitația Centrului de Educație Timpurie "Mima Muzica". În cadrul expunerii, acesta va prezenta rezultatele cercetărilor pe care le-a efectuat recent în domeniul audiției împreună cu Dr. Jérémy Amar, chirurg ORL la Spitalul Universitar „Necker” din Paris. Programul se bazează pe trei forme de ascultare evidențiate de Robert Kaddouch – ascultarea sinergică, rafinată și prețioasă. Ora de începere – 10:00.
Sarah Natsis