Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert de pian la patru mâini la Casa de Cultură din Rădăuți

Publicat: sâmbătă, 3 Decembrie 2022 , ora 0.00
Festivalul „Klavier Art Duo” de la Rădăuți continuă astăzi, 3 decembrie 2022, cu un recital intitulat „Invitație la vals”, ce va avea loc la Casa de Cultură din localitate.
Protagoniștii evenimentului sunt pianiștii Daria Tudor și Florian Mitrea. Recitalul propune lucrări de referință din literatura pentru pian la patru mâini, o incursiune muzicală ce pornește din perioada romantică și ajunge la muzica românească și colindele specifice sărbătorilor de iarnă. Prezintă muzicologul Loredana Baltazar.
Evenimentul începe la ora 18:00, iar intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Ana Sireteanu