Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Transmisie directă de la Glasgow la Radio România Muzical

Publicat: joi, 14 Aprilie 2022 , ora 0.00
Astăzi, 14 aprilie 2022, începând cu ora 21:30, Radio România Muzical transmite în direct concertul susținut de Orchestra Simfonică BBC din Scoția la Sala Primăriei din Glasgow. Sub bagheta lui Mark Elder, vor fi interpretate fragmente din opera „Parsifal” de Richard Wagner, Aria de concert KV 272 „Ah, lo previdi” de Wolfgang Amadeus Mozart și Poemul simfonic op. 40 „O viață de erou” de Richard Strauss. În ipostază solistică se va afla soprana Sophie Bevan. Concertul va fi comentat din studioul postului nostru de Jeanine Costache.
Alexandra Scumpu