Vorbim acum din nou despre puterea lecturii și despre o autoare care, într-adevăr, ne propune lecturi foarte puternice. Vorbim despre cărți și despre importanța lecturii astăzi... a fost primul nume pe care mi l-ai spus, Guzel Iahina, ale cărei cărți cred că s-au vândut foarte bine la Humanitas, din ce știu. De la "Zuleiha deschide ochii", sunt romane extrem de puternice, din altă categorie decât cartea lui Carierre, de exemplu, pe care o poți ține pe noptieră și să o citești, așa, în mai multe episoade, mai multe zile. Aici e vorba de cărți care te marchează poate chiar așa, la nivelul fizic, deoarece creează niște imagini deosebite care-ți rămân întipărite pe retină. Eu așa am simțit-o. Pentru tine cu a fost? De ce ai ales-o?

Da, e vorba despre un curaj de a spune pe nume unor lucruri dramatice, unor lucruri uriașe. Și, într-adevăr, trebuie să ai curaj și ca cititor să iei așa o carte, să intri în lumea ei, să-i lași cărții să-și construiască acest ritm, pentru că este exact la fel ca o simfonie. O simfonie nu o poți asculta așa, pe sărite, sau în fundal, sau 3 minute azi, 5 minute mâine, nu! Dacă vrei să simți tot ce trebuie să se întâmple acolo, în simfonia respectivă, intri acolo, în lumea asta nebunească a compozitorului și stai 40 de minute, 50 de minute, o oră și un sfert ș.a.m.d., atât timp cât durează. Numai și numai atunci se poate întîmpla acel miracol al muzicii.

La fel este și cu cărțile. Dacă tu, ca cititor, nu le lași să-și construiască ritmul lor, nu intri în curgerea aceasta a narațiunii, atunci... cred că era la un moment dat și un fel de film cu povești în care dispariția cititorului oprea toată dezvoltarea acțiunii și este foarte crud pentru personaje, pentru că noi, cititorii, suntem cei care le dăm viață citind tot și recreând în mintea noastră acele imagini fantastice.

Se publică în ziua de astăzi foarte multe cărți de toate felurile - și mai ușoare, și mai bune, și mai grozave - dar în tot acest ocean există niște insule deosebite care merită vizitate și, din punctul meu de vedere, "Zuleiha deschide ochii", "Trenul spre Samarkand" și "Copiii de pe Volga" merită puse în această categorie. Mi-ar fi greu să aleg care dintre ele îmi place mai mult, pentru că am fost zguduit, am fost răvășit de fiecare carte și țin minte că, literalmente, râdeam și plângeam în același timp deoarece îmi dădeau niște emoții atât de intense și atât de contradictorii, că erau foarte greu de gestionat.

Cred, într-adevăr, că merită citite cărți din această categorie pentru că la cât de mult s-a scris, la cât de mult se scrie în ziua de astăzi, o sută de vieți de om nu sunt suficiente pentru a citi. Și, de aceea, trebuie să facem o selecție. Și dacă tot facem o selecție, de ce să nu citim ceva bun?!

Tu cam cât timp aloci lecturii în viața ta?

Lectura e o ocupație acaparantă. Dacă e o carte care mă prinde, atunci tind să las în așteptare alte lucruri - mesaje, mailuri, hârtii, facturi ș.a.m.d. - și nu este întotdeauna practic sau bine, dar în lumea ideală în care sper să ajung există timp pentru citit. Întotdeauna car după mine cărți când călătoresc, pentru că mare parte din timp călătoresc, pentru că niciodată nu pot să știu când o să am neașteptat de mult timp sau dispoziție pentru a citi. Și-atunci, da, se poate întâmpla ca într-un turneu să citesc două-trei cărți întregi, ceea ce e bine. Dar, în orice caz, se tot adună. Este unul dintre viciile mele! Când scap într-o librărie și am bani pe card, știu întotdeauna când mă duc să caut o carte anume, un titlu anume, că niciodată nu plec cu un singur titlu din librăria respectivă. Nu se poate!

De ce trebuie să-i îndemnăm pe cei tineri să citească? Pentru că ei tind să se izoleze într-o lume a internetului și tot ce e în afara lui pare să fie plicticos, prea lung, prea greu, prea prea...

Cred că fiecare trebuie să audă chemarea aceasta către lectură, către muzică, către lucrurile care contează. Sigur că și mie îmi place să mă pierd prin meandrele internetului sau ale facebook-ului, dar la un moment dat, parcă simt nevoia de altceva, simt nevoia de un alt gust, o altă consistență a informației. Pentru că, într-adevăr, suntem cu attention span-ul tot mai scurtat, tot mai limitat, dar chiar și atunci când simțim că poate ne plictisește un roman de talia Annei Karenina sau Frații Karamazov, chiar și atunci există cum e aceea despre care am discutat într-o altă emisiune, a lui Jean-Claude Carriere, în care putem găsi aceste aproape haiku-uri, dacă vreți, care să ne deschidă inima, care să ne deschidă curiozitatea.

Eu cred că există în fiecare dintre noi o coardă sensibilă, o coardă receptivă la aceste lucruri frumoase. Totul este ca ea să fie acordată, să fie acordată cu o vibrație cu care să se potrivească.

Mie mi-ar plăcea tare mult să pot dispune de o soluție universal valabilă. Să zic, da, citiți mai întâi cartea aceasta, pe urmă, cealaltă și, după aceea, să vedeți ce-o să mai citiți câte o mie de pagini pe zi!

Da, e adevărat, în România, chiar citeam recent niște studii, România ocupă un glorios loc codaș la ceea ce înseamnă timpul alocat lecturii. În schimb, știu că se traduc și se publică un număr foarte mare de titluri. Deci, există un oarecare nucleu de cititori pasionați, care consumă aceste cărți. Și cred că, în timp, chiar și în urma unor evenimente cum a fost pandemia, apetitul și gustul pentru lectură se va dezvolta. Mi-aș dori, într-adevăr, să pot merge cu metroul în București și să văd, nu știu, așa cum se vede în metroul din Paris, trei sferturi dintre oameni citind cărți, nu citind ecranul telefonului.

Revenind la cărțile Guzelei Iahina, să alegem o lucrare muzicală așa de puternică, cum sunt cărțile ei, care să vorbească despre aceste adevăruri atât de grele pe care le-a trăit omenirea în secolul XX.

Nici nu știu dacă a fost scrisă așa o lucrare, care să dea glas...

Sau măcar pe-aproape.

Aș alege o parte din Simfonia a X-a de Șostakovici, acel portret pe care voia să i-l facă lui Stalin... partea a doua.

Atunci, aceea să fie într-adevăr un simbol pentru tot ce a fost mai bun sau mai rău în acest teribil secol XX.