În seria dialogurilor noastre de anul acesta, am propus o temă pe care doresc să o întind pe mai multe episoade - muzicieni pe care îi admiră Alexandru Tomescu. Eu cred foarte mult că modelele pe care le alegem și oamenii pe care-i admirăm ne formează pe noi înșine și e foarte important să arătăm cine sunt muzicienii pe care-i admiri și ce-i face pe ei speciali. Știu că te-ai gândit, în primul rând, la profesorul tău de vioară, neuitatul Ștefan Gheorghiu.

Maestrul Ștefan Gheorghiu a fost ca un al doilea tată pentru mine. Chiar dacă nu mai este de mulți ani printre noi, mă simt în continuare foarte legat de domnia sa. Foarte mare parte din cel care sunt eu astăzi i se datorează maestrului Ștefan Gheorghiu. În continuare, 98% dintre violoniștii români pot spune că i-au cântat cel puțin o dată maestrului Ștefan Gheorghiu. Deci, i-a trecut prin mână aproape tot ce mișcă, tot ce suflă în materie de cântat la vioară.

Maestrul avea un dar aparte. De asta am subliniat întotdeauna... coincid aceste calități de interpret cu cele de pedagog. Maestrul a fost și un solist remarcabil, a fost solistul Filarmonicii "George Enescu". Ne-a lăsat atâtea înregistrări uriașe. L-a cunoscut pe George Enescu. Deci, interpretările sale ale sonatelor de George Enescu împreună cu Valentin Gheorghiu sunt niște interpretări de referință, după părerea mea.

Maestrul, pe lângă faptul că a avut aceste calități de solist, a avut o înzestrare naturală pe care puțini profesori o au, și anume aceea de a ști cum să scoată ce e mai bun din fiecare student al său. Lucru dovedit și de varietatea stilistică uriașă a interpretărilor... studenții săi niciodată nu cântau așa, trași la xerox, niciodată nu le aplica tuturor aceleași soluții sau aceleași modele de interpretare. Pur și simplu, te lăsa să crești, te lăsa să explorezi cea ce aveai în tine. Niciodată nu am lucrat chestiuni de ordin tehnic cu maestrul Gheorghiu. Întotdeauna discutam pur și simplu despre muzică și niciodată timpul nu era prea lung.

În plus, avea un soi de umor special. Eu l-am întâlnit o singură dată, când am mers, ca foarte tânăr redactor, să fac un interviu cu el, chiar la el acasă... și avea un soi de umor special și o personalitate deosebită. Te făcea să te simți bine în pielea ta lângă el, chiar dacă, sigur, el era un uriaș și tu erai un tânăr de-abia la un început de drum.

Avea o personalitate cuceritoare. Un om, într-adevăr, foarte deschis, foarte jovial. Cum ai spus și tu, care te făcea să te simți bine. De multe ori le spunea studenților tot felul de bancuri să destindă atmosfera. Și până-n ziua de astăzi le țin minte, după câți ani au trecut, au rămas acolo, gravate în memoria mea toate acele momente, parcă scoase din iureșul acesta al vieții noastre de zi cu zi.

Țin minte pianul pe care cânta, scaunul maestrului pe care se instala, ascuțitoarea de creioane unde-și ascuțea creioanele pentru a pune digitații... Deci, toate lucrurile astea le am salvate cu foarte mare grijă și cu foarte mare acuratețe în memoria mea. Și, într-adevăr, maestrul știa din câteva cuvinte să-ți deschidă o nouă perspectivă, o nouă idee, o nouă sensibilitate... foarte mare lucru!