Perfecta fidelitate faţă de sursele istorice îmbinată cu o extraordinară capacitate creativă şi expresivă caracterizează interpretarea sopranei catalane Montserrat Figueras. Ea a deschis un drum nou în cântul vocal atunci când şi-a dat seama, în anii 1960, că muzica de dinaintea secolului al 19-lea avea nevoie de o nouă abordare tehnică şi stilistică. Frumuseţea şi emoţia glasului - expresie umană par excellence - trebuiau să recupereze echilibrul necesar între cânt şi declamare, iar prioritatea trebuia să o constituie proiecţia poetică şi spirituală a textului.

Personalitatea Cataloniei este rodul unei istorii de peste un mileniu, iar muzica ei - rodul unui ansamblu de muzicieni savanţi şi populari. Muzica fiecărei naţiuni nu este altceva decât reflectarea spiritului identităţii sale. Mai este limba pe care o vorbeşte duhul acelui popor şi prima limbă prin care dovedim afirmaţia "suntem oameni".

Muzica vie nu există decât în momentul în care ea se concretizează în undele sonore produse de voce sau de instrument, şi această limitare o face să fie, în acelaşi timp, cea mai umană şi cea mai spirituală dintre arte. De aceea, muzica este unul din mijloacele universale de expresie şi de comunicare.

"Catalonia cea de 1000 de ani. Cântece de jale, de leagăn şi legende cu Montserrat Figueras şi invitaţii săi" este genericul sub care ascultaţi joi, 25 august, emisiunea Anotimpul discurilor.