...Erau aceste 6 piese pentru orgă sumumul achiziţiilor tehnice ale lui Cesar în anii de exerciţiu pe orgile lui Cavaille-Coll care îl alesese drept reprezentant artistic, acum ca organist la biserica St. Clotilde. Orga simfonică răspundea structurii sale interioare.

Instalat pe băncuţa ei – notează Buenzod – retras în spatele triplului manual cu pedalierul (...) dădea impresia de a fi interpretul supranatural al unui mesaj grandios... Nimic nu putea să-i convină mai mult, numic nu s-ar fi acordat mai bine în sens intim cu nevoia sa de contemplare, de vis în sensul muzical căruia îi era consacrată viaţa sa. Trebuie înţeles de aici că pentru el, muzica şi aspiraţia spre ideal se confundau… Pentru el, muzica exista în măsura în care exprima cântul de iubire şi nevoia de transendenţă care ţinteşte către lumină – mai adaugă muzicologul francez.

Exerciţiul libertăţii pe care i-l furniza lui Franck dezlănţuirea improvizatorică pe manualele şi pedalierul orgii i-a fost de folos pentru a se debarasa de tirania formelor. Este admirat la orga de la St. Clotilde în timpul slujbelor din fiecare duminică şi vineri dimineaţa, la toate sărbătorile. Între cei prezenţi, se întâmplă în 1866 să apară şi Franz Liszt, care ascultând aceste 6 piese pentru orgă are o revelaţie recunoscând că Cesar poate sta liniştit alături de Johann Sebastian Bach în acest domeniu. Interesant este că, furat de viaţa zilnică, de problemele familiei, nu reuşeşte să scrie nimic notabil până spre sfîrşitul anilor 1870… Dar, elevii săi din anii în care cutreiera Parisul la şcoli şi colegii, între care mai ales Duparc şi Coquard îl conving să se alăture micului grup pe care îl constituiseră ca pe o frăţie. Astfel apare Pater Seraphicus în 1868 în această asociere care apoi se va regăsi în Societatea Naţională de Muzică. (...)

...Între elevii lui se găsea şi o domnişoară, nepoata scriitorului Alfred de Vigny, fiica unui irlandez şi a unei englezoaice, (...) [care] s-a dedicat muzicii, devenind una dintre compozitoarele de renume în acea vreme la Paris. Nu s-a căsătorit niciodată. (...) Se spune, însă că Cesar a dezvoltat o pasiune sentimentală pentru studenta lui iar colportorii acestor zvonuri văd efectele înflăcărării lui în schimbarea de ton a creaţiilor scrise din acel moment. Prima dintre ele este acest Cvintet care marchează o veritabilă renaştere a genurilor camerale în peisaj parizian. Pe de altă parte, se spune că soţia lui Franck ura această partitură – şi putem specula … de ce?!?