Am mai avut prilejul de a urmări drumurile europene ale muzicienilor români în peisajul continental, în dorinţa constatării că centre culturale europene au contribuit, în ultimele două secole, la edificarea valorilor unei şcoli muzicale naţionale. Este o perspectivă pe care o descifrăm acum privind spre relaţiile noastre cu învăţământul artistic vienez. Desigur, orientările culturale sunt condiţionate de anumite împrejurări istorice şi sociale, dar suntem convinşi de rolul îndeplinit în acţiunile formatoare profesionale.

Merită să acordăm atenţie tuturor acestor direcţionări, chiar celor consemnate cu un timp înainte de configurarea istorică a ţării, referitor la afirmarea unor personalităţi culturale al căror prestigiu şi-a îndeplinit menirea în epocă.

Nu putem vorbi, încă dinaintea mijlocului secolului al XIX-lea, despre o modă a studiilor profesionale, ci de interacţiunea necesară cu semnificaţia culturilor europene centrale şi apusene. Gradul de integrare a românilor în spaţii geografice-culturale din ce în ce mai cuprinzătoare întâmpină cu răspunsuri edificatoare pe cercetătorii fenomenului cultural muzical-artistic românesc. Sunt posibile referi începând cu aportul oamenilor de cultură dinaintea mişcărilor paşoptiste...