Muzicieni români-prezențe europene Înapoi la: Emisiuni

Dan Dediu (II)

Publicat: Joi, 26 Noiembrie 2009 , ora 20.00
Reprezentativitatea componistică a lui Dan Dediu este acum larg recunoscută. Impresia a fost remarcată, cu un prilej oficial, odată cu expoziția internațională de la Hanovra, din luna septembrie 2000, la care România a participat. Aici, lucrarea compozitorului, intitulată Frenesia,a fost interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” sub conducerea lui Cristian Mandeal. Partitura, editată în România, este distinsă cu acest prilej prin premiul ARD EXOP 2000.

În perioada anilor 2000, fiind deosebit de bine receptat în Germania, Dan Dediu va mai beneficia de două stagii de informare. Este vorba de o Bursa pentru studii la Berlin, oferită de Fundația culturală Zuger Kulturstiftung Landis & Gyr din Zug, Elveția și de Bursa Landului Bavaria, la Villa Concordia din Bamberg, între 2005 și 2006.
În aceeași perioadă, preocuparea compozitorului se îndreaptă din nou spre teatrul muzical. De altfel, deja existau, paralel cu prima lucrare lirico-dramatică realizată, Post-ficțiunea - dramma giocoso - operã de camerã în douã acte pe un libret propriu, unele aluzii în creații ne-teatrale, care cuprindeau însă repere dramatice, subliniate și în titlu...
Prof. univ. dr. Grigore Constantinescu