Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi
'Ținuturi românești - unitate și diversitate în universul folclorului românesc' - Muzici tradiționale, 17 aprilie, ora 19.00
Cu această ediție (17 aprilie 2018) deschidem un nou ciclu de emisiuni, dedicat Anului Centenar al Marii Uniri. În cadrul acestui ciclu, care va culmina în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a României, ne propunem să evidențiem unitatea în diversitate a folclorului muzical românesc, ca expresie și dovadă a unității de neam, limbă și țară. Prin mijlocirea sonorităților folclorice vom călători prin ținuturile tradiționale și vom asculta muzici mai vechi și mai noi, din toate genurile folclorice. În ediția din 17 aprilie vom urmări câteva repere ale elementelor folclorului românesc, cu precădere cel vocal, aflat sub semnul ciclului viețuirii omului pe pământ: naștere, dragoste, nuntă.
Vom asculta cântece de leagăn, din Drăguș (Făgăraș), din Horodnic de Sus (Ținutul Rădăuților) și din Parva (Năsăud) și vom sesiza că toate aceste crâmpeie sonore exprimă inexprimabilul: căldura și dragostea maternă, iubirea sinceră și necondiționată a mamei pentru copilul său, așezate în structuri sonore arhaice. Vom fi părtași apoi, pentru câteva momente, sentimentelor de dragoste exprimate prin cântece și doine vocale, în piese provenind din Muntenia, Gorj, Bucovina, Câmpia Transilvaniei și Muscel, ce relevă însușirile specifice și comune ale genurilor lirice, cântecul și doina, atât de speciale pentru spiritualitatea tradițională românească. În ultima parte a ediției vă propun altă categorie, de mare forță emoțională și expresivă: cântecul ceremonial de nuntă. Aceste piese au o valoare simbolică și inițiatică, incluzând momente și secvențe rituale care includ binecuvântarea însoțirii tinerilor bărbați și tinerelor fete prin taina căsătoriei, a nuntirii.
Vă invit, așadar, marți 17 aprilie 2018, de la ora 19.00, să urmăriți, în cadrul emisiunii "Muzici tradiționale", Ținuturi românești - unitate și diversitate în universul folclorului românesc.