Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Johann Sebastian Bach - Compozitorul săptămânii la Arpeggio, 21-25 septembrie

Publicat: luni, 21 Septembrie 2015 , ora 14.43

Ne gândim la Johann Sebastian Bach ca la un univers, a cărui infinitate este imposibil de cuprins, dar care întotdeauna invită la a-l cerceta, ale cărui sensuri ne par nouă, muritorilor, uneori impenetrabile. Este acel Bach al esențelor, al adevărurilor spirituale, al meditației divine, acel Bach despre care Emil Cioran scria că "este un alt cuvânt pentru sublim și cuvântul propriu pentru consolare", pentru că atunci "Când îl asculți pe Bach, vezi cum se înfiripă Dumnezeu. Căci muzica lui este generatoare de Divinitate". Este aura ce conferă solemnitate atmosferei în care apare, căci - așa cum spunea Karl Barth - "Îngerii, când sunt în fața tronului lui Dumnezeu, cântă Bach; când sunt între ei, cântă Mozart". Acel B-A-C-H criptogramă, pe care într-un mod figurat trebuie să-l cauți (prin audiții repetate), să-l descoperi (de fiecare dată într-o altă expunere), să îți trezească bucuria regăsirii iar și iar.

În universul despre care vă vorbesc co-există și acel Bach pe care simțim mereu că îl cunoaștem. Acel Bach care este exact la fel ca noi: iubește viața și tot ceea ce ne oferă ea, muncește din greu pentru a-și întreține familia numeroasă, trece prin drame și are bucuriile unui om care oricare altul. Este acel Bach colocvial, uneori senin, alteori tensionat, la care oricine are acces, doar prin simpla conectare la muzica lui.

Vă invităm să pășim împreună în acest univers multicolor, polivalent și inimitabil, în perioada 21-25 septembrie, la Arpeggio, în rubrica intitulată "Compozitorul zilei", programată zilnic la ora 12.00.


Monica Isăcescu