Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concert aniversar - Ilinca Dumitrescu 70

Publicat: joi, 10 Noiembrie 2022 , ora 9.32


Apreciată de critica de specialitate din întreaga lume ca fiind "o fascinantă individualitate artistică" (Smena, Sankt Petersburg, Rusia, 1982), sau "o mare pianistă, care știe să-și desfășoare toată elocința pianistică mereu în slujba muzicii." (Argentinische Tageblatt,Buenos Aires, Argentina, 1998), ILINCA DUMITRESCU va celebra cei recenți împliniți 70 de ani de viață într-un recital pe scena Ateneului Român, duminică, 13 noiembrie, la ora 19.00. Programul cuprinde lucrări de Scarlatti, Mozart și Chopin.

Muzician complex, interpret și muzicolog, Ilinca Dumitrescu a concertat în importante săli din 46 de țări, pe cinci continente. A fost discipol al Cellei Delavrancea și al lui Mihail Jora în România, iar la Conservatorul de Stat P. I. Ceaikovski din Moscova a studiat cu Stanislav Neuhaus și Iakov Flier. Este deținătoarea celor mai importante premii în țara sa natală (Premiul Academiei Române - 1995, Premiul Institutului Cultural Român - 2003, Premiul Radio România Cultural - 2005 etc.), dar și a multor distincții internaționale, printre care Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarietà Italiana - 2005, acordată de către Președintele Republicii Italiene, și Chevalier de l'Ordre des Arts et Lettres - 2012, din partea Guvernului francez). În anul 2013, Ilinca Dumitrescu a primit Premiul Forumului Muzical Român pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică de-a lungul a cinci decenii. Deține o discografie semnificativă, LP-ul său 14 Sonate de Domenico Scarlattifiind selecționat în 1986 printre cele mai bune albume ale anului, alături de cele ale lui Emil Gilels, Radu Lupu sau Murray Perahia, de către International Record Critics Award, reunit la New York.


Concert aniversar - Ilinca Dumitrescu 70

Duminică 13 noiembrie, ora 19.00, Ateneul Român

Recital de pian

ILINCA DUMITRESCU


Program:

Domenico Scarlatti
10 sonate

Wolfgang Amadeus Mozart
Variațiuni în re major pe o temă de Duport, KV 573

Frédéric Chopin
Mazurca în fa diez minor, op. 6, nr. 1
Mazurca în la minor, op. 67, nr. 4
Poloneză-fantezie, op. 61


Biletele se pot cumpăra

- De la Casa de Bilete a Ateneului Român (Program: Marți - Vineri 12:00 - 19:00, Telefon: 021.315.68.75. Plata doar în numerar)

- Online, accesând site-ul www.fge.org.ro - secțiunea "Calendar".