Arhivă : Agenda de concert
Înapoi
Turneul național 'De la Bach la Beatles'

Asociația Kitharalogos propune un tur a 13 dintre cele mai importante orașe și obiective turistice ale țării (a se vedea mai jos calendarul turneului) o călătorie în care, alături de chitara realizată de maestrul lutier Alexandru Marian, publicul va putea asculta o chitară făcută special pentru acest turneu de Fabrica de instrumente muzicale Hora S.A., Reghin, instrument care va fi donat unui foarte tânăr talent în afirmare în concertul de închidere. Programul propus, o îmbinare de muzică clasică pură cu muzici de sorginte tradițională sau populară (în sensul de pop&rock music), aduce în atenția publicului minunata "orchestră în miniatură", cum numea Berlioz chitara, culoarea timbrală intimă și versatilitatea unui instrument iubit de melomani si de publicul larg.
Mai multe informații pe: www.costinsoare.comși www.facebook.com/kitharalogos
Costin Soare (www.costinsoare.com) este unul dintre cei mai apreciați și activi artiști români, îmbinând în mod fericit o frumoasă carieră concertistică (chitarist și lutist) cu cea pedagogică (profesor la C.N.A. "Dinu Lipatti", București și prof. asoc. la Universitatea Națională de Muzică), fiind, de asemenea, director artistic al Festivalului Internațional "Serile de chitară" (www.seriledechitara.ro), manifestare de succes ajunsă la a șasea ediție, în cadrul căreia concertează chitariști de top din întreaga lume. Cu o experiență de 3 turnee naționale la activ (Muzica în palatele României/2016; Armonii pascale/2015 - alături de actrița Daniela Nane; Nocturne și dansuri/2013), un CD lansat în 2014 (Nocturne și dansuri) și altul în 2017 (Twenty Shades of Music, alături de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu), membru permanent a două ansambluri camerale (flaut-chitară, cu Ion Bogdan Ștefănescu și voce-chitară, cu mezzosoprana Claudia Codreanu), chitaristul Costin Soare este un promotor neobosit al muzicii clasice de foarte bună calitate prin intermediul unui instrument a cărui voce intimă și repertoriu sunt apreciate de publicul larg. Pentru activitatea desfășurată în 2016 (turneul Muzica în palatele României și organizarea Festivalului Internațional "Serile de chitară", ediția a VI-a), Costin Soare s-a numărat printre nominalizații secțiunii Muzică Clasică din cadrul Galei Premiilor "Matei Brâncoveanu" ale Fundației Alexandrion.
Calendarul turneului
Iași/ 13 iunie, ora 19 - Aula Bibliotecii Centrale Universitare, sub egida Filarmonicii "Moldova", Iași (Bilete se pot cumpăra de la Casa de bilete a Filarmonicii)
Târgu-Mureș/ 16 iunie, ora 19 - Palatul Toldalagi - Muzeul de Etnografie și Artă Populară (intrarea liberă în limita locurilor disponibile)
Bistrița/ 17 iunie, ora 19 - Sinagogă
Tescani/ 19 iunie, ora 18 - Muzeul Național "George Enescu", Secția "Dumitru și Alice Rosetti Tescanu - George Enescu"
Reghin/ 20 iunie, ora 19 - Casa Municipală de Cultură "Eugen Nicoară" (intrarea liberă)
Mediaș/ 21 iunie, ora 19 - Biserica Evanghelică "Sf. Margareta" (intrarea liberă în limita locurilor disponibile)
Bran/ 23 iunie, ora 18 - Castelul Bran (bilet: 30 de RON, detalii la: 0268 237 700 sau office@bran-castle.com)
Sinaia/ 24 iunie, ora 16 - Castelul Peleș (Accesul se face pe bază de invitație, care poate fi obținută scriind pe adresa: peles.ro@gmail.com)
Pitești/ 26 iunie, ora 19 - Filarmonica Pitești (Bilete se pot cumpăra de la Casa de bilete a Filarmonicii)
Ploiești/ 27 iunie, ora 18 - Muzeul de Artă (intrarea liberă în limita locurilor disponibile)
Buzău/ 28 iunie, ora 18 - Centrul Cultural "Alexandru Marghiloman" (intrarea liberă în limita locurilor disponibile)
Craiova/ 30 iunie, ora 18 - Muzeul de Artă (intrarea liberă în limita locurilor disponibile)
București/ 1 iulie, ora 19 - Institutul Cervantes (intrarea la concert este liberă și se face pe bază de invitație: aceasta se poate obține scriind la adresa kithara.logos@gmail.com)