Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Elevii din Oradea s-au întâlnit cu Alexandru Tomescu, ambasador al proiectului 'Ascultă 5 minute de muzică clasică'

Publicat: marți, 15 Mai 2018 , ora 15.53


Cel mai cunoscut violonist român contemporan, Alexandru Tomescu, s-a întâlnit în 15 mai 2018 la Oradea cu elevi implicați în proiectul "Ascultă 5 minute de muzicăclasică" inițiat de Radio România Muzical.

Sunteți ambasadorul proiectului "Ascultă 5 minute de muzică clasică". Sunteți astăzi prezent aici, la Oradea, în județul în care sunt cuprinși în proiect cei mai mulți elevi.

Alexandru Tomescu: După părerea mea, acest proiect "Ascultă 5 minute de muzică clasică" este un proiect de importanță națională pentru că vine să aducă în contact direct cu acest tip de muzică un număr foarte mare de oameni în niște locuri mai puțin obișnuite, mai precis în afara sălilor de concerte. Această doză homeopatică, i-aș spune, de 5 minute pe zi timp de două luni pe an este menită să împrietenească oamenii cu muzica clasică. Sigur, postul de radio România Muzical alege în fiecare an cu maximă atenție acele lucrări care vor avea rolul de a fi ambasadori ai muzicii clasice. este atât de important ca primul contact cu muzica clasică să fie unul care să deschidă gustul, să deschidă curiozitatea și să arate tot ce are mai frumos muzica de oferit.

Nu întâmplător, această primă întâlnire cu copiii am avut-o aici, în județul Bihor, pentru că județul Bihor este un județ cu totul atipic în sensul acesta, pentru că aici 40,000 de copii sunt implicați în acest proiect, mai mulți decât în oricare alt județ, așa că eu cred că acest interes și această implicare a lor arată de fapt care aeste cu adevărat standardul de viață aici. În clipa în care interesul pentru cultură, pentru muzică este prezent înseamnă că suntem pe o cale bună.


Gazda întâlnirii dintre elevii orădeni și maestrul Alexandru Tomescu a fost Liceul greco-catolic "Iuliu Maniu" din Oradea.

Doamnă directoare Antonia Nica, cum s-a derulat proiectul "Ascultă 5 minute de muzică clasică" la Liceul greco-catolic "Iuliu Maniu"?

Antonia Nica: Cu maximă normalitate pot să spun, deoarece tinerii noștri, copiii noștri de la începutul implementării acestui proiect au fost deja obișnuiți cu audiții muzicale, așa că pentru ei schimbarea n-a fost foarte mare, atâta doar că au avut parte de audiții, de piese muzicale de o altă calitate, de o înaltă calitate și exista acea parte pe înregistrare în care era prezentat proiectul, de unde anume face parte audiția muzicală.


Orele în care ascultă cele 5 minute de muzică clasică le par elevilor mai deosebite și mai plăcute decât celelalte, spun copiii.

"Eu le găsesc foarte relaxante. Pe mine mă ajută să mă destind, mai ales că ora de muzică fiind ultima oră, te ajută cumva să te destinzi, să mai scapi de stresul zilei de școală. Și te ajută într-un fel să percepi mai interesant lumea."

Acasă asculți muzică clasică?

"Da. În timp ce-mi fac temele ascult muzică clasică pentru că mă ajută să mă concentrez mai bine."

Ai un compozitor preferat?

"Nu. Am un stil preferat. Un anumit tip de melodii îmi plac, un anumit tip nu-mi plac. - Mă numesc Popovici Iulia Maria și sunt în clasa a VII-a B."



Interesul pentru proiectul Radio România Muzical "Ascultă 5 minute de muzică clasică" a crescut de la an la an. Mi-a spus profesorul Mircea Boțog, inspector școlar de arte.

Mircea Boțog: Acest proiect a început acum 5 ani, în 2013. La început au fost doar câteva sute de elevi implicați și, dacă nu mă înșel, cred că vreo 16 profesori. În anul următor au devenit 60 de profesori, în celălalt an au fost deja 977, iar anul acesta sunt deja 1445 de profesori implicați, 148 de școli și în jur de 40.787 de elevi. Sigur, acest proiect este foarte apreciat de către elevi și de cadrele didactice. Și eu, personal, îl aplic la orele mele de Educație plastică.


Și iată, astăzi un eveniment deosebit pentru Oradea, pentru elevii orădeni...

Mircea Boțog: Da, într-adevăr, avem marea onoare să fim vizitați de domnul Alexandru Tomescu, să fim aici împreună la această întâlnire când domnia sa dorește să se întâlnească cu elevii, să schimbe păreri. Dânsul este unul dintre promotorii acestui proiect și sigur că dorește și dânsul să vadă care este impactul în teritoriu al acestui proiect.

Radu Cacuci - corespondent Radio România Actualități în județul Bihor