Arhivă : Cronici Înapoi

AUDIO. Stagiunea de Marți seară - 14 februarie 2017

Publicat: miercuri, 15 Februarie 2017 , ora 13.47

Un recital al sonatelor au înscris violonistul Mihail-Ciprian Reuț și pianistul Gabriel Gîțan în Stagiunea de marți. Cu cele trei sonate de Schumann, Enescu și Beethoven, cei doi studenți ai Universității de Muzică București au atras în 14 februarie un public numeros la Sala mică a Ateneului Român, iar evoluția lor a stârnit interes atât în rândul melomanilor, cât și în cel al specialiștilor, precum Mihaela Tomescu - cea care i-a descoperit la Concursul de interpretare "Dan Cumpătă", o competiție organizată de Fundația "Remember Enescu":

"E un program foarte frumos și interesant. Poate ei au gândit, într-un fel, bine ordinea lucrărilor pentru că s-au încălzit pe măsură ce au evoluat. Și, din punctul meu de vedere, Beethoven le-a venit cel mai bine, așa, ca realizare. Văd o formație în plină evoluție. Sigur că mai sunt încă multe lucruri de descoperit din aceste lucrări, și de împlinit la nivel de formație și individual, dar acest recital propus de dorința lor de performanță camerală cred eu că este de bun augur și de mare perspectivă."

Foarte tineri, însă extrem de serioși, împliniți, convingători s-au dovedit violonistul Mihail-Ciprian Reuț și pianistul Gabriel Gîțan, de puțin timp reuniți în această formulă interpretativă:

"- Noi suntem în anul II și ne-am mai întâlnit ocazional să citim diverse partituri și, cu trecerea timpului, am zis de ce să nu și lucrăm ceva, nu numai să citim la prima vedere. Și așa…

- … am prins drag unul de altul și… gata, am spus că trebuie să cântăm și pe scenă. Ciprian îmi place că e un băiat talentat și facem treabă.

- Mă bucur că am găsit un pianist ca el fiindcă mă pune și pe mine la treabă. Adică vreau să mă autodepășesc. O să facem treabă bună împreună.

- O să prezentăm o muzică de calitate, să îi familiarizăm pe unii din public cu această muzică pentru că nu toți sunt melomani."

Multă pasiune au pus în cântul lor violonistul Mihail-Ciprian Reuț și pianistul Gabriel Gîțan, cei doi muzicieni construindu-și parcursul muzical cu un frumos simț artistic. Și pot să spun că publicul a ascultat cu interes toate cele trei lucrări, un public în care s-a regăsit și mult apreciata pianistă Verona Maier:

"Un program incredibil de greu pentru doi oameni care fac muzică de cameră în mod organizat nu de foarte multă vreme. Cei doi însă par a se fi gândit că unde-s doi puterea crește. Cred că Ciprian Reuț și cu Gabriel Gîțan au îndrăznit să se apropie de niște capodopere și au dat impresia - grea, la cei 20 de ani pe care-i au ei - că muzica nu-i făcută din chestiuni exterioare, că e un lucru profund și că secretul nu este spectacolul, ci secretul este temeinica apropiere, răbdătoarea apropiere de marea muzică și punerea umăr la umăr la un drum pe care cred că au reușit să-l facă foarte convingător pentru cei prezenți în Sala Studio a Ateneului Român."

Reportaj realizat de Jeanine Costache