Arhivă : Cronici Înapoi

Orchestra Mondială a Medicilor pe scena Ateneului Român

Publicat: luni, 30 Mai 2016 , ora 15.44

Sâmbătă, 28 mai 2016, s-a încheiat, în atmosfera magică a Ateneului Român, seria celor trei concerte susținute de Orchestra Mondială a Medicilor în țara noastră. Sub bagheta fermă a dirijorului și fondatorului lor, Stefan Willich, cele câteva zeci de medici pasionați și inimoși ne-au propus un program divers și atractiv.

Seara a fost inaugurată printr-un opus creat special pentru această ocazie de compozitorul Șerban Nichifor, "Transylvanian Bluegrass", în ipostaza solistică aflându-se violonistul de origine română Ioan Horea.

Momentul cel mai așteptat al evenimentului a fost marcat de simfonia concertantă "Harold în Italia" de Hector Berlioz, având-o în prim-plan pe violista Aida-Carmen Soanea, care a fost acompaniată cu însuflețire de ansamblul orchestral. Partea a doua a propus o lucrare profund îndrăgită de orice meloman, Simfonia "Pastorala" de Ludwig van Beethoven.

Turneul Orchestrei Mondiale a Medicilor s-a desfășurat în Cluj-Napoca, Brașov și București și, prin implicarea doctorilor Florin Amzica (totodată și violonist în orchestră) și Bogdan Florea, a susținut cauza înființării unei rețele naționale de telemedicină pentru epilepsie. Câteva impresii la final de proiect ne-au oferit violista Aida-Carmen Soanea:

"Pentru mine personal, este absolut genial acest turneu. Sunt exaltată și de ultimele acorduri pe care le-am cântat. Cu privire la orchestră, pot spune că rar am văzut atât entuziasm și atâta dorință de a face bine ceea ce faci. Trebuie precizat, de asemenea, că vorbim despre o orchestră de amatori, compusă din doctori care se ocupă de cu totul altceva, însă vin din pura lor plăcere, pentru a susține o cauză umanitară. Să îi văd pe acești oameni crescând muzical în timpul acestei săptămâni mi-a făcut o enormă plăcere."

…și dirijorul Stefan Willich:

"Pentru majoritatea dintre noi este prima dată când venim în România și am fost încântați de această săptămână minunată, în care am fost primiți cu o ospitalitate copleșitoare; într-o țară frumoasă, cu evenimente minunate. După o asemenea experiență, în această sală de concert, despre care consider că este una dintre cele mai frumoase, dacă nu chiar cea mai frumoasă din lume, chiar sperăm să revenim la un moment dat."

Reportaj realizat de Ana Diaconu