Arhivă : Cronici Înapoi

Orchestra Națională Radio dirijată de Mădălin Voicu la Sala Radio

Publicat: luni, 26 Mai 2014 , ora 11.42

Mădălin Voicu a dirijat vineri, 23 mai 2014, Orchestra Națională Radio într-un program Beethoven-Mendelssohn. Care a fost atmosfera concertului, aflați din reportajul Ioanei Goia:


"Simfonia de care cred eu că am fost îndrăgostit toată viața."

De ce? Ce vă place?

"Este o bijuterie, practic. Parcă vezi așa… lucrurile înflorind, înnoindu-se, proaspete…"


Simfonia nr.4 de Felix Mendelssohn "Italiana" a încântat publicul prezent la Sala Radio. Varianta Orchestrei Naționale dirijate de Mădălin Voicu a fost plină de energie, vigoare și dinamism.

"Ne-am inundat în muzica din seara asta. A fost foarte plăcută și, într-adevăr, a fost ceva foarte frumos."

"Am venit la concerte de plăcere, din dorința de-a mă relaxa și de-a face altceva decât a merge la serviciu toată ziua și mi s-a părut extraordinar de frumos și de cald, și de armonios. Am venit foarte prost dispusă și acum sunt foarte binedispusă."

Se spune că este unul dintre cele mai dificile concerte pentru vioară. Provocările tehnice și cele interpretative sunt greu de cucerit chiar și de cei mai talentați muzicieni, însă viziunea personală a Cristinei Anghelescu asupra concertului de Beethoven a fost pe placul publicului.

"O mare specialistă a viorii. Ne face plăcere să o vedem pe scena Radioului. Un concert deosebit de frumos."

"M-a înnebunit! A cântat și a trăit atât de intens că eu, stând în primul rând, m-a prăjit!"

"Personal, mi s-a părut bine ales și foarte bine interpretat."

"A fost o surpriză deosebit de frumoasă întâlnirea cu marea violonistă Cristina Anghelescu, o violonistă de reputație internațională. Indiferent unde am ascultat muzică, totuși emoția întâlnirii cu muzica în capitala noastră dragă, București, este permanentă."