Arhivă : Cronici Înapoi
O reprezentație cu surprize
Opera din Iași a invitat publicul la o reprezentație cu Aida de Verdi, producție realizată, în trecuta stagiune, de către regizorul Andras Kurthy din Ungaria, beneficiind acum de o distribuție echilibrată, cu voci ample, calitative, bine conduse și o expresivitate pe măsură. Interesante au fost și evoluțiile oaspeților, dar și debuturile, reușind o colaborare unitară cu soliștii experimentați ai teatrului, personajele devenind credibile și convingătoare. Astfel, soprana Simona Titieanu a susținut rolul titular cu siguranță și dăruire, în ciuda unei ușoare stridențe în acut, în timp ce în Amneris a apărut pentru prima oară Marinela Nicola, o mezzosoprană "înaltă", cu glas penetrant, cu egalitate de registre, rezolvând și micile stângăcii și acutele uneori incomode, depășind cu mult curaj oboseala care s-a făcut simțită în solicitanta "scenă a Judecății", având și o prezență scenică agreabilă, date care constituie certe promisiuni pentru interpreta aflată la începutul unei cariere de reală perspectivă; un alt debut a fost marcat de basul clujean Andrei Yvan în Ramfis, impunător, incisiv, cu un timbru deosebit și acut sigur, soprana Cristina Grigoraș abordând, la rândul său, episodica intervenție a Marii Preotese, remarcându-se limpezimea cântului, adaptată cerințelor rolului.
Invitat a fost și tenorul Hector Lopez, din această stagiune "preluat" de Opera Română din Cluj, tot mai des invitat în țară și chiar peste hotare, glasul său frumos și frazarea în spiritul partiturii cucerind spectatorii, în ciuda unor neîmpliniri în acut, datorate însă unei viroze rebele, demonstrând că experiența și inteligența sa muzicală pot să-i ofere soluțiile prin care să evite alte probleme, având și vigoare și sensibilitate și strălucirea necesară. La rândul său, baritonul Ciprian Marele a conturat un Amonasro de efect, nu doar prin faptul că a apărut cu pieptul dezgolit și pletele fluturând, ci și pentru că glasul său liric a avut, prin accente eroice, anvergura cerută de personaj, asemeni basului Daniel Mateianu în Regele Egiptului, tenorul Andrei Apreotesei fiind un Mesager convingător.
O distribuție tânără, un cor omogen (pregătit de Manuel Giugula), ca și cel de copii (condus de Raluca Zaharia), un ansamblu de balet pus la punct și o orchestră suplă, cu o paletă coloristică diversă, cu trompete egiptene de mare impact, totul sub bagheta lui Jozsef Horvath, și el invitat de la Opera Română din Cluj, dirijând cu rigoare și sobrietate, coordonând relația fosă-scenă cu mână sigură, chiar și în momentele în care exista riscul unor dezechilibre, adaptându-se "din mers" unor eventuale abateri de tempo în cazul unor soliști, rezultând un spectacol unitar, atractiv și deci îndelung ovaționat de o sală arhiplină.
A fost o seară reușită, dar cu peripeții, pentru că după primele măsuri, o pană de curent ce a cuprins mare parte din oraș a determinat întreruperea reprezentației și reluarea "da capo" după aproape o oră, managerul Beatrice Rancea anunțând că oficialitățile locale au asigurat funcționarea unui generator timp de patru ore, așa încât opera verdiană să se poată desfășura în condiții optime. Chiar și în această situație, melomanii au așteptat răbdători, aplaudând reaprinderea luminilor, bucurându-se că astfel vor (re)asculta una dintre cele mai îndrăgite creații lirice, nivelul la care a fost interpretată răsplătind așteptarea (și așteptările).