Arhivă : Cronici Înapoi
Romantism și muzică bună
Festivalul de la Sinaia a continuat miercuri, 14 august 2013, cu recitalul susținut de pianistul Andrei Licareț și de violonista Ioana-Cristina Goicea, propunând opusuri clasic-romantice, apoi lucrări de secol XX, alese, de această dată, probabil și în raport cu accesibilitatea lor pentru spectatorii care, deși revin seară de seară în sala Cazinoului, nu sunt, întotdeauna, familiarizați cu marea muzică (dovadă fiind și aplauzele între părțile sonatelor, chiar dacă erau notate în program).
Simțindu-se în largul său în paginile preponderent delicate, pianistul Andrei Licareț a adus sensibilitate, dar și o tehnică sigură, un tușeu rotund și cald (păstrat și în secvențele de virtuozitate), regăsit în Sonata op. 14 nr. 1 de Beethoven, mai apropiată de stilul mozartian, dar mai ales în Moartea Isoldei de Wagner-Liszt sau în cele patru Valsuri de Chopin, cucerind aplauzele entuziaste ale celor încântați de frumusețea partiturilor, redate cu sinceritate și vizibilă implicare în trăirea melancolic-visătoare.
Dar solistul a evoluat și în compania violonistei Ioana Goicea, dovedind că este deja experimentat în muzica de cameră, colaborând cu suplețe și rigoare cu tânăra care, la rândul său, a cântat cu mai multă expresivitate și poate cu un plus de maturitate, comparativ cu aparițiile sale anterioare; trecând peste ușoare "scăpări" sau incertitudini, aceasta a abordat cu aplomb Sonata KV 379 de Mozart, cu eleganță și "în stil", pe suportul aerat al pianului, reveria fiind prezentă din plin în celebra Baladă de Enescu, pentru ca apoi, schimbând "registrul" expresiv, să abordeze Dansurile românești de Bartok, pline de vigoare și ritmuri pregnante, bine reliefate, cu o coloristică diversă, revenind cumva la tenta romantică în Variațiunile pe o temă originală de Wieniawsky, dificile dar păstrând eleganța frazei, trecerea fluentă de la momentele virtuoze la cele sensibile, într-un desen bine construit, relația echilibrată între cele două instrumente regăsindu-se permanent și în intensitățile bine dozate, dar mai ales în maniera de tratare a spiritului specific autorului.
A fost, cumva, o prelungire a ideii de muzică în familie, pentru că cei doi interpreți din acea seară continuă traseul părinților - pianistul Nicolae Licareț, respectiv violonista Cristina Anghelescu -, având însă o personalitate bine definită, aspect apreciat de asemenea de cei aflați în sală, aplauzele lor fiind răsplătite cu două bisuri al căror impact a fost la fel de puternic.
Un recital frumos, pe gustul melomanilor (și nu numai), spectatorii plecând cu o stare "de bine", ceea ce, în fond, spune multe…
A doua zi, pentru că era Sfânta Maria, "alămurile" din Orchestra Română de Tineret au oferit o surpriză turiștilor din Sinaia, prezentând, în parcul orașului, un program cu muzică din filme sau repere de jazz, preferând de această dată pagini mai lente, deși așteptam să fie "pigmentate" cu câteva momente contrastante; dar cei care i-au ascultat au fost încântați, rezistând chiar și sub umbrele doar pentru a nu pierde ceva din acea "mostră" de performanță și plăcere de a cânta pe care tinerii au oferit-o ignorând, la rândul lor, faptul că picăturile de ploaie… nu făceau deloc bine instrumentelor atât de sensibile la umezeală. După o astfel de "cură" de muzică lejeră, suflătorii au reintrat în sala de la Cazino pentru a pregăti "simfonicul" de duminică - și totul cu un entuziasm și o bucurie pe care rar le întâlnești la muzicienii noștri, dar care la membri ORT constituie o adevărată "carte de vizită".