Lohengrin

Veştile despre un Lohengrin care aduce în scenă o armată de şobolani m-au speriat puţin. Dar, după şocul primului act, muzica, unele momente splendide ale regiei - de exemplu întâlnirea de taină dintre Elsa şi Ortrud imaginată ca înfruntarea dintre două lebede, una albă şi una neagră, scena de dragoste dintre Lohengrin şi Elsa şi exemplele sunt mult mai numeroase -, interpretarea, versiunea muzicală compleşitoare prin frumuseţea ei - dirijorul leton Andris Nelsons, orchestra, corul şi mai ales cuplul interpreţilor principali - , mă determină să afirm că acest Lohengrin este unul dintre cele mai fantastice spectacole wagneriene pe care le-am urmărit pe scena de la Bayreuth. Klaus Florian Vogt şi Annette Dasch par a fi fost cei mai îndrăgiţi - atât de public, cât şi de presă - interpreţi ai ediţiei 2012 a Festivalului WAGNER de la Bayreuth. În perechea Lohengrin - Elsa, cei doi au, înaintea lor, exemple copleşitoare, să-i amintim doar pe Wolfgang Windgassen alături de Birgit Nilsson sau pe Siegfried Jerusalem şi Waltraut Meier. Mizând pe expresivitate, pe culoare şi pe sinceritatea trăirilor Klaus Florian Vogt şi Annette Dasch reuşesc să se ridice deasupra grotescului regiei lui Hans Neuenfels. Repet, dacă depăşeşti şocul vizual al primului act - care te izbeşte puternic oricât te-ai fi pregătit pentru el - reuşeşti să percepi şi să te bucuri până la extaz de muzica lui Richard Wagner - să-i mai amintim cu admiraţia cuvenită şi pe cântăreţii Thomas J. Mayer - Telramund şi Susan Maclean - Ortrud şi mai ales pe instrumentiştii din orchestră şi pe membrii corului pregătit de Eberhard Friedrich.

Sigur vă puneţi întrebarea de ce şobolani în această montare cu Lohengrin semnată de Hans Neuenfels! Artistul care s-a impus din 1974 ca un regizor de operă de mare anvergură într-un repertoriu bogat şi divers, de la clasic la modern, a ajuns în 2010, la 71 de ani, să monteze şi pe scena celebrei Festspielhaus de la Bayreuth. După ce îngrozeşte - este o surpriză dură ca, la ridicarea cortinei, după seraficul Preludiu - să descoperi pe scenă o… armată de şobolani negri imenşi! - viziunea sa regizorală capătă contur, oroarea se transformă în amuzament - mai ales la apariţia familiei de rozătoare în care… puii roz de mărimi diferite se mişcă voit caraghios - pentru ca apoi orice balast să dispară şi încântarea să pună cu totul stăpânire pe tine. Adevărat maestru, Hans Neuenfels foloseşte sugestii evidente - poporul, vulgul este dominat de sentimente mici, este răutăcios, predispus la neîncredere şi agresivitate, îşi schimbă starea de spirit de la o clipă la alta şi… este puternic unit de sentimentul forţei de grup. Excepţionale costumele imaginate de austriacul Reinhard von der Thannen, de multe ori numit de către revista Opernwelt "creatorul de costume al anului". Adevărat, în momentele în care sunt invocate adevărul şi dreptatea, şobolanii îşi dau jos pieile -- dar, chiar şi îmbrăcaţi în haine obişnuite îşi păstrează lăbuţele şi ghearele evidente sub fuste sau pantaloni. Telramund şi Ortrud au şi ei, simbolic, costume negre mai mult, în momentul în care se reped să îl ucidă pe Lohengrin pe la spate, însuşi Telramund se transformă în şobolan. La polul opus, albul strălucitor, imaculat al costumelor lui Lohengrin şi cele ale Elsei, jocul lor discret şi nuanţat şi mai ales, splendida muzică a lui Richard Wagner.

Cred că este momentul să spun câteva cuvinte despre unica orchestră a Festivalului de la Bayreuth. Pentru inaugurarea din 1876 a celebrului teatru numit Festspielhaus cu prezentarea integrală a tetralogiei Inelul Nibelungului, Wagner şi-a alcătuit cu mare grijă propria orchestră. La cea de-a doua ediţie de festival, în 1882 pentru Parsifal, la dorinţa regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, compozitorul a avut la dispoziţie orchestra şi corul teatrului din München care au revenit la Bayreuth la festivalurile din 1883 şi 1884. După o pauză de un an, Festivalul se reorganizează şi în 1885 în fosă se adună parte dintre cei mai buni instrumentişti germani din întreaga ţară. Se pun astfel bazele unei tradiţii care funcţionează excepţional si astăzi. În fiecare an, componenţa orchestrei se schimbă - păstrând desigur un nucleu şi el în permanentă schimbare dar care asigură, oarecum continuitatea. Sunt instrumentişti care au cântat în numeroase ediţii de festival, sunt alţii care au sosit la Bayreuth doar în vara lui 2012. Chiar dacă recompensa financiară nu este la nivelul altor teatre lirice din lume, bucuria de a cânta ca în nici un alt loc din lume, partiturile wagneriene în însăşi casa maestrului este o bucurie inegalabilă. La această a 101 ediţie a Festivalului de la Bayreuth din orchestră au făcut parte instrumentişti excepţionali membri ai unor ansambluri de renume din Berlin, Stuttgart, Köln, Hamburg, München, Dresda, Mannheim, Hanovra, Leipzig, Viena, Zürich, Budapesta.