Tangoul este lacrima neplânsă care se întrupează dintr-o tristeţe care nu îşi poate afla forma în cuvinte, ci doar în ritmul muzicii şi în mişcare. În acea mişcare încordată cu care partenerul îşi delimitează partenera de întregul univers pentru a purcede împreună într-un dans al unei singure fiinţe, orbitând obsesiv pe coordonatele unui Univers propriu. Un Univers care începe în privirile lor. Nu există îmbrăţişare mai ermetică decât aceea a tangoului, nu există coordonare mai armonioasă ca între aceste două energii combinate prin cine ştie ce ingenioasă chimie pe care niciun tratat nu o poate cuprinde.

Anivertango - un omagiu adus lui Astor Piazzolla

Când asculţi muzica lui Piazzolla într-o seară de vineri, la Sala ArCub, locul de lângă tine este umplut automat de acel individ al cărui suflet se preface instantaneu în aşa fel încât să se suprapună perfect peste al tău. La fel şi sufletul individului din stânga, la fel şi sufletul individului din faţă, la fel şi sufletul individului din spate. Eşti subit, un atom în acest ritm în care se prăvale întreaga sală în timp ce scena dă drumul efluviului sonor care leagă această structură moleculară. Te întrebi de unde această tristeţe de necuprins, despre care însuşi Piazzolla a vorbit. De ce? Poate din cauza destrămării iminente a încă unui vis? Din cauza topirii în neant a acelor bătăi care au unit suflete pe o durată ce, pentru câtva timp, părea eternă? Pentru că acea îmbrăţişare ermetică, delimitatoare în care te simţi automat strâns când asculţi tango se va desface la un moment dat şi te va lăsa să realuneci în banalitate? Pentru că descoperi că pasiunea tangolui e doar un vis la sfârşitul căruia nu rămâi decât cu expresia unei priviri înfiptă iremediabil în privirea ta, încât oriunde ai întoarce capul nu vezi decât fixaţia ei halucinantă.

Dureros de frumos

Mi-a fost imposibil să nu mă las pradă acestor senzaţii vineri, 4 noiembrie 2011, la ArCub, când i-am ascultat pe membrii Cvintetului Nuevo Tango, într-un recital organizat de Institutul "Cervantes" din Bucureşti, în colaborare cu Ambasada Spaniei la Bucureşti. Omul este genetic incapabil să reziste unei astfel de muzici, cu atât mai mult cu cât ea este interpretată la un nivel profesionist, aşa cum s-a întâmplat vineri seară. Proiecţia unor fragmente de interviu cu Astor Piazzolla a punctat acest discurs sonor - fragmente plasate foarte inteligent, anume parcă pentru a ne lăsa să ne tragem sufletul după acel vârtej sonor. Anivertango s-a vrut un omagiu adus lui Astor Piazzolla, la 90 de ani de la naşterea acestui artist. A fost un concert dureros de frumos, pe care l-aş asculta la nesfârşit dacă organizatorii ar mai propune astfel de evenimente. În orice caz, oferta culturală a celor de la Institutul Cervantes şi Ambasadei Spaniole la Bucureşti se anunţă foarte interesantă. Vă vom ţine la curent.