Arhivă : Cronici Înapoi

VIVA VOX...

Publicat: miercuri, 27 Aprilie 2011 , ora 12.43


... este deja un brand important în România și în această parte de Europă. Sintagma s-a născut prin spiritul primului Festival Internațional Studențesc de Operă, în 2009, la Cluj-Napoca, ca inițiativă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. A urmat ediția din 2010, amplificată, și încă de pe acum se pregătește cea de-a treia, care va avea loc în 2012.


Prin Festivalul „Viva Vox”, Clujul a devenit și va fi în continuare centrul pulsant integrator al vieții studențești de operă, cel puțin din România și Ungaria. La fiecare ediție, Universități și Academii de Muzică din Cluj, București, Iași, Timișoara, Oradea, Constanța, Budapesta, Szeged și Debrecen și-au trimis studenții, cca 400 în fiecare an, pentru a oferi publicului și colegilor spectacole pe parcursul celor 10 zile de festival. Un uriaș efort organizatoric datorat energicului management, prin prof. univ. dr. Francisc Fuchs, directorul festivalului și colaboratorii săi, Ina Hudea și Mircea Rus. Singular în România, în această parte a Europei și nu numai, „Viva Vox” se anunță și pentru 2012 drept un succes anticipat, continuând tradiția.


În seara zilei de joi, 21 aprilie 2011, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca a avut loc un eveniment care s-a constituit într-o avanpremieră a festivalului. Gala de Operă „Viva Vox” a reunit un mănunchi de tineri artiști de un deosebit talent, exponenți ai excelentei școlii clujene de canto. Cei care acum câțiva ani erau promițători studenți au devenit cântăreți formați, gata pentru apariții în arena națională și internațională. Mă gândesc la tenorul Cristian Mogoșan (cu o zi înainte, excelent Ismaele în „Nabucco” la București), baritonul Florin Estefan, soprana Luiza Fatyol, mezzosoprana Iulia Merca. Dar nu numai la ei, ale căror voci îmi erau cunoscute și pe care le apreciam. Marile și plăcutele surprize au fost soprana Nicoleta Maier și tenorul de numai 21 de ani Ștefan Korch, poate, un viitor... Ștefan Pop. Îi adaug pe lista preferințelor.


Ca și pe baritonul Lucian Petrean, pe basul Alin Anca. Pe toată linia, glasuri cu timbralități deosebite, pregătiri solide, stiluri bine stăpânite, repertorii potrivit alese pentru vârstele lor, seriozitate pe drumul spre maturizare.


În cadrul seratei și-a dat concursul și cunoscuta soprană bucureșteană Bianca Manoleanu, cu o frumoasă tălmăcire a ariei de concert „Ah, perfido!” de Beethoven. Gala s-a desfășurat sub baghetele maeștrilor Petre Sbârcea și Cristian Sandu.


În deschidere, am urmărit Suita „Peer Gynt” de Grieg, în prelucrarea pentru alămuri datorată lui Ioan Dobrinescu. A interpretat formația Spirit Brass Ensemble, dirijată de Mihai Ceașcăi. O transcripție ce păstrează spiritul lucrării și se integrează admirabil cu vocile recitatorului și sopranei, dar supune și la grea încercare ansamblul. Aproape în totalitate, acesta a cântat îngrijit. Una din remarci merge către actorul Hatházi András, perceptibil implicat dramaturgic, chiar dacă rostirile din Henryk Ibsen făcute în limba maghiară au rămas necunoscute unei bune părți a asistenței, neexistând supratitrare. Altă remarcă se îndreaptă către aceeași Bianca Manoleanu, cu sunet instrumental în „Cântecul lui Solveig”. Vineri, 22 aprilie, „Peer Gynt” în aranjamentul lui Ioan Dobrinescu a fost prezentat la Sala Radio, sopranei Bianca Manoleanu alăturându-i-se actorul Mihai Dinvale.


Concertul clujean desfășurat sub egida Festivalului ”Viva Vox” a fost o reușită avanpremieră, care ține treaz spiritul insuflat la edițiile anterioare. Având și un declarat scop de marketing, sunt convins că Gala va atrage un număr însemnat de sponsori și suporteri, interesați de promovarea acestei manifestări cu caracter european, de unicat.
Costin Popa