Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Irina Iacob, coordonatoarea proiectului AdMusicam

Publicat: luni, 30 Octombrie 2023 , ora 14.37


Irina Iacob, să ne reamintim ce reprezintă proiectul AdMusicam și cui i se adresează?

Proiectul AdMusicam a fost pornit în anul 2016 de către Institutul Cultural Român, se adresează tinerilor muzicieni cu vârste până la 25 de ani și își propune - printr-un stagiu pe care-l organizăm anual, timp de două săptămâni, la Centrul cultural „Palatele brâncovenești" de la Mogoșoaia - să pregătească muzicienii pentru viitoarea lor carieră și să îi ajute în dezvoltarea profesională și personală.

În cadrul programului de pregătire AdMusicam din fiecare an au avut loc recitaluri, flash-mob-uri și, desigur, un concert final de prezentare a participanților la stagiul de pregătire. Prin urmare, a venit ca o consecință naturală deschiderea unei serii de concerte în timpul anului, în afara programului de pregătire. Astfel, în anul 2017 am inițiat AdMusicam Concert Series, cu scopul de a le oferi muzicienilor pe de-o parte, o platformă de prezentare către public, pe de altă parte, posibilitatea de a-și pune în practică cunoștințele acumulate în cadrul stagiului de pregătire; și, desigur, de a-și îndeplini scopul lor final, acela de a face muzică.


Miercuri, 1 noiembrie, va avea loc primul recital din această toamnă din cadrul AdMusicam Concert Series, intitulat „Metamorfoze”. Cine sunt protagoniștii evenimentului și care este programul pe care îl propuneți publicului de la Sala mică a Ateneului Român?

În cadrul acestui concert care deschide stagiunea de toamnă a seriei de concerte AdMusicam, vom avea un program eclectic și interpreți asemenea. În program vom avea piesa „Niobe” din cele „6 metamorfoze după Ovidiu” de Benjamin Britten - această lucrare dând și titlul concertului. Cumva, este o tradiție ca numele acestuia să fie dat de o piesă din program. Urmează apoi un trio de Ludwig van Beethoven, un altul de Edouard Destenay, pentru pian, oboi și clarinet. Următoarea piesă este Improvizație pentru vioară, violoncel și pian de Dinu Lipatti, și vom încheia cu „Quartettsatz” de Franz Schubert.

Vor interpreta 8 muzicieni tineri, participanți la programul AdMusicam din această vară: violonistele Iarina Ișfan și Cristina Drăghici, violistul Marius Antohi-Lupu, violoncelistul Ștefan Ciceu, Alexandr Vasilioglo la contrabas, clarinetista Raluca Ciula, oboista Laura Borodi și Fabiani Prcsina la pian. Aș spune că acest ansamblu este eclectic pentru că avem din muzicieni care vin din Cluj și doi de la Chișinău. Cred că această colaborare dintre diversele zone și școli de muzică este foarte benefică atât pentru interpreți, cât și pentru publicul care va putea să vadă colaborarea între diversele tradiții muzicale și didactice din România și din Republica Moldova.


V-aș ruga să ne prezentați următoarele recitaluri din cadrul proiectului AdMusicam Concert Series.

Până la sfârșitul anului, vom mai avea două concerte: în data de 22 noiembrie și, respectiv, 20 decembrie; ambele vor avea loc la sediul Institutului Cultural Român. Pregătim, de asemenea, un program interesant și provocator. Vom avea, ca de obicei, lucrări de compozitori români și recunoscuți internațional; vom merge de la clasici până la contemporani - mă refer la muzica lui Maurice Ravel și Ernest Bloch. De asemenea, ne bucurăm că vom avea invitați, ca și în stagiunea de primăvară, muzicieni recunoscuți, cu cariere deja consolidate, care vin să cânte alături de mai tinerii lor colegi, cum ar fi: flautista Ioana Bălașa de la Filarmonica „George Enescu" sau Constantin Borodin, care este, după cum știți, laureatul Concursului Internațional „George Enescu", ediția din 2022.

Vă așteptăm pe 1 noiembrie la primul concert, la Sala mică a Ateneului Român, la ora 17.00 - desigur, și la următoarele - pentru a-i asculta pe muzicienii ce vor prezenta în cadrul acestor concerte rodul muncii lor și să vă bucurați de muzică!

Interviu realizat de Ana Sireteanu