Festivalul SoNoRo 2023 - „On the Couch” se deschide vineri, 27 octombrie, cu un concert ce va avea loc la Palatul Bragadiru, de la ora 19:30.

Diana Ketler, care este ideea care stă la baza temei „On the Couch"?

Ideea mi-a venit în minte pentru prima dată în timpul lecturii unei cărți despre marele pianist Sviatoslav Richter, în care acesta spunea că, pentru el, unul dintre cele mai interesante și uimitoare lucruri despre muzica de cameră este că poți dispărea pe scenă. De asemenea, spunea că este cu atât mai uimitor dacă poți dispărea împreună cu partenerii tăi de scenă. Aceste vorbe m-au făcut să mă gândesc mai profund la o carte în care am citit despre conceptul de „a fi într-o zonă" și despre cum să se producă această dispariție în interiorul unei „zone".

Ce fel de psihologie se află în spatele acestei idei? Bineînțeles că muzica este conectată cu zona de psihologie, tot ce este irațional și subconștient, deci discutăm deja despre o experiență interdisciplinară. Atunci, am început să concep o temă deoarece întotdeauna am avut un mare interes pentru psihologie, dar și pentru istoria Vienei sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX. Deci, aceste interese personale s-au transformat în ideea „On the Couch", care este desigur inspirată de Sigmund Freud, dar are de-a face și cu toate lucrurile iraționale, anxietățile noastre, iubirea și ura; în principal, acele emoții care definesc a face muzică. Acestea sunt încă și mai importante în cazul muzicii de cameră deoarece este o mare diferență între a cânta singur, caz în care ești complet responsabil pentru emoțiile proprii și a cânta într-o orchestră, unde există un fel de subconștient colectiv, și unde există un lider, dirijorul. În cazul muzicii de cameră, vorbim despre o interacțiune încă mai profundă cu partenerii de scenă.

Cum ați ales repertoriul care să poată reda cel mai bine ideea de terapie prin muzică? Care sunt caracteristicile unei astfel de muzici?

Cred că acest lucru depinde de la concert la concert. În primul rând, am identificat zonele noastre de interes, ca să le spunem așa. Spre exemplu, în cazul concertului de sâmbătă, Wunderstad Wien, avem un program vienez, vorbim despre muzica din cea de-a doua școală vieneză, Schönberg, Webern, dar și Gustav Mahler, care l-a întâlnit pe Sigmund Freud, cu care a avut o ședință de terapie. Mai apoi, duminică, avem trei concerte care au la bază ideea de terapie, ele sunt intitulate „Terapie prin expunere", „Terapie prin basm" și „Terapie prin hipnoză". Iar, în privința repertoriului, am ales doar lucrările care să evidențieze cel mai bine fiecare dintre aceste concepte. De fapt, oferta de lucrări a fost una vastă deoarece foarte mulți compozitori pun în muzica lor foarte multe emoții, anxietăți, gânduri și traume personale, mă refer mai ales la compozitorii din secolul XX.

Cine sunt protagoniștii evenimentelor din cadrul Festivalului SoNoRo 2023?

Muzicienii noștri sunt cunoscuți pe plan internațional nu doar ca muzicieni de cameră, dar și ca soliști. Avem muzicieni care sunt prieteni vechi ai festivalului, dar și unii care se află pentru prima dată în proiect. Nu aș dori să-i numesc individual, ci aș vrea doar să spun că sunt muzicieni de mare clasă, cunoscuți în domeniul muzicii de cameră. Ei vin de pe toate continentele, din America, din Japonia și din mai multe țări europene. De fapt, ceea ce este foarte important sunt muzicienii și muzica. Fără acestea, un festival de muzică de cameră nu poate exista. Putem avea oricâte concepte interesante ne dorim, dar fără oamenii capabili să le ilustreze în muzică, acestea nu valorează nimic.

Sunt foarte bucuroasă că anul acesta avem și câțiva muzicieni români foarte talentați care vin la festival; avem două tinere pianiste, Aurelia Vișovan și Adela Liculescu, care au făcut parte în calitate de studente din SoNoRo Interferențe acum mai mulți ani, iar acum și-au constituit propriile cariere în Europa. De asemenea, îl avem pe excepționalul violoncelist Valentin Răduțiu, pe care sunt sigură că publicul de la București îl cunoaște foarte bine. Totodată, extraordinara violonistă Alexandra Tîrsu va cânta cu noi la Cluj. Și, bineînțeles, îl avem pe violistul Răzvan Popovici, care nu este doar directorul festivalului, ci și un violist fabulos. Deci, sunt bucuroasă că am putut implica în actuala ediție a festivalului și muzicieni români, care au acest nivel incredibil de ridicat în domeniul muzicii de cameră.

Înțeleg că participarea emoțională a muzicienilor și a publicului este esențială pentru experiența pe care doriți să o creați. Cum v-ați imaginat participarea publicului și cum credeți că va fi perceput acest tip de eveniment?

Cred că este exact tipul de eveniment în care participarea publicului nu este doar esențială, ci și o parte a performance-ului. Deoarece, în mod ciudat, uneori mai multe lucruri se întâmplă în sfera publicului decât pe scenă. Cred că, în special în cazul proiectului SoNoRo, avem un public foarte loial care vine an de an la concertele noastre și care cred că a evoluat împreună cu noi. Să fim serioși, unele dintre programele pe care le propunem sunt foarte aventuroase, o muzică foarte complexă și cred că nu poți prezenta acest tip de program în fața unui public nepregătit în acest sens sau care nu are încredere suficientă în muzicienii de pe scenă. În aceste cazuri trebuie să te rezumi la marile capodopere pentru a mulțumi pe toată lumea. Multe dintre programele noastre nu fac parte din categoria celor care mulțumesc pe toată lumea, iar acest lucru se datorează faptului că noi avem mare încredere în publicul nostru, credem că ei pot înțelege ce vrem să transmitem cu această muzică. Ei ne oferă în același timp suport emoțional și de la ei primim feedback-ul de care avem atâta nevoie. De fapt, am pregătit cel puțin un concert la București și unul la Cluj, în care feedback-ul publicului va face parte din performance. De asemenea, anul acesta am mai pregătit și alte surprize care au legătură cu tema aleasă, în care publicul își va putea exprima propriile emoții și va putea avea o legătură personală cu acest concept de terapie prin muzică. Vor avea ocazia să participe cu adevărat, nu doar să stea pur și simplu și să ne asculte.