Tan Dun este un compozitor contemporan câștigător de premiu Oscar (în 2001, pentru muzica filmului Crouching Tiger, Hidden Dragon), care spune că muzica sa înseamnă a visa fără limite. S-a născut în provincia chineză Hunan și a dorit să descopere lumea, ajungând la Beijing, apoi la New York, unde locuiește în prezent.

Maestre Tan Dun, v-ați născut în Hunan și ați fost atât de fascinat de ritualurile și ceremoniile șamanului din sat încât v-ați dorit să fiți și dvs. șaman. Ce v-a condus apoi spre Beijing, apoi spre New York?

Cred că Bela Bartok - eroul meu. Am crescut la sat, înconjurat de muzica șamanică și tradiții, iar apoi Bela Bartok m-a purtat mai departe.

În procesul dumneavoastră de autodescoperire, când și cum ați aflat că vreți să fiți compozitor?

Cred că atunci când l-am auzit pe Karajan pentru prima dată, într-un concert cu Filarmonica din Berlin, în China. De asemenea, când Orchestra din Philadelphia a venit în China și i-am ascultat la radio. Pe atunci, eram un mic șaman. Eram adolescent și aveam un grup cu care făceam muzică pentru ritualuri precum nunta sau înmormântarea. Foloseam pietre lovite una de alta, oale de gătit și tot felul de sunete naturale. Ascultând acele orchestre, am decis că vreau să fiu un altfel de șaman, așa cum este Karajan, așa cum este Beethoven.

Inspirat de viața în Hunan, provincia în care v-ați născut, unde legătura oamenilor cu natura și elementele ei este foarte strânsă, utilizați frecvent în creația dumneavoastră piatra, apa sau hârtia, cu titlul de muzică organică.

Am fost foarte inspirat de natură, nu doar prin utilizarea sunetelor ei, pentru că și scriitura mea pentru orchestra simfonică, gestica, timbrul, armonia sunt în concordanță cu înțelegerea mea personală a naturii. Lucrez cu ideea de materialism, utilizând natura ca inspirație și tehnică. Așa că m-am gândit că este foarte potrivit să folosesc termenul de muzică organică. Tehnica mea pentru orchestrație și culoare instrumentală este una proprie, ce ține de o abordare estetică și filosofică organică. Când eram copil în satul Hunan, compuneam muzică șamanică utilizând diferite obiecte și elemente din natură. Acum, ideea mea de muzică organică nu este doar o abordare filosofică, ci și o tehnică de a orchestra muzica pe care o scriu.

Iubiți opera, muzica simfonică, dar și cinematografia. Ați spus că vedeți opera ca un cinema antic. Cum se desfășoară pentru dvs. procesul de a scrie o operă?

Cinematografia și opera sunt foarte similare pentru mine, fiind crescut într-o tradiție muzicală foarte teatrală și dramatică. Așadar, când eram un muzician adolescent, eram conducătorul activităților șamanice muzicale, rituale, ceremoniale din satul meu. Pentru mine, fiecare sunet are viață, culoare, și fiecare gestică sonoră trebuie să fie colorată și condusă. De aceea, a compune și a interpreta muzica ține de dramaturgie pentru mine. Procesul de a scrie operă sau muzică pentru cinema este asemănător pentru mine, deoarece sunt două forme artistice legate de a povesti, de literatură, de culoare - inclusiv prin costume, lumini, scenografie. Pentru mine cinematografia este ca o operă în viitor.

Din câte știu, este prima dată când veniți în România.

Da, visam să vin în România! De când eram copil mi s-au părut minunați compozitori precum George Enescu, Béla Bartók, dar și Bedrich Smetana sau Antonín Dvořák. Festivalul este numit după un mare compozitor, așa că m-am simțit foarte onorat și sunt foarte încântat să vin în România, acasă la Enescu.

Vom avea ocazia să urmărim pentru prima dată în România lucrarea dumneavoastră Nu shu. Este o simfonie multimedia pentru 13 filme, harpă și orchestră în care prezentați tradiția unei vechi scrieri silabice datând din secolul 13, din Hunan, care a fost realizată în secret de femei, pentru femei. Vă rugăm să ne spuneți mai multe despre acest subiect și despre creația dvs.

Pentru că sunt și cineast, lucrez cu partea vizuală pentru muzică și scriu de asemenea muzică pentru filme. Le-am întâlnit pe ultimele 13 femei din Munții Hunan care cunosc acest limbaj secret. Este singurul limbaj al femeilor existent în formă scrisă din întreaga lume. Sunt sigur că din antichitate, în diferite părți ale lumii, exista o formă de comunicare secretă între femei, precum și o muzică specifică, dar nu în formă notată. Aici avem 700 de cuvinte. Pentru mine, este o metodă extraordinară de comunicare transmisă de la mamă la fiică, din generație în generație. Asta mi-a oferit o mare doză de fantezie, pentru că am vrut să creez 13 filme scurte despre aceste ultime 13 femei care cunosc acest limbaj. În contextul lucrării, orchestra simbolizează viitorul, iar fiecare imagine este sincronizată cu sunetul viitorului, reprezentat de orchestră. Este o experiență fascinantă, foarte experimentală, dar și, desigur, foarte legată de latura spirituală. Pentru mine este ca o simfonie documentară. Aceste femei reprezintă istoria, iar în momentul de față doar 6 dintre ele mai sunt în viață. Documentarea limbajului și a poveștilor lor devine rădăcina unui copac, iar frunzele sunt orchestra. Am creat sunetul orchestral care provine, prin frunze și flori, din rădăcina copacului. La nivel filosofic, trecutul și prezentul sunt pentru mine un singur lucru. De aceea, din punct de vedere tehnic este foarte interesant, pentru că trebuie să tratezi sonoritățile vechi din perspectiva viitorului și în același timp, muzica nouă ca fiind antică. Este ca la Stravinski, în Ritualul primăverii. El a spus că nu a utilizat teme populare, ci le-a imaginat el însuși. În Nu Shu, mi-am imaginat cântul femeilor în limbajul lor secret, ca un puzzle cosmic. Este o lucrare fascinantă pentru mine, pentru că sunetul este foarte experimental și sincronizează din punct de vedere tehnic trecutul și prezentul. Spun tehnic, pentru latura stilistică este foarte greu de mânuit.

În program figurează și Tablouri dintr-o expoziție de Modest Musorgski. Care este conexiunea ideatică între această lucrare și Nu Shu?

Ca dirijor, mă gândesc mereu că un program este o aceeași poveste, spusă pe capitole. Iar legat de Musorgski, este un subiect foarte interesant. Mulți artiști și pictori au încercat să ilustreze această creație a sa. Unul dintre ei este Kandinski. El a interpretat lucrarea lui Musorgski într-un mod foarte interesant, sincronizând avangarda în pictură cu muzica clasică, ceea ce mi-a amintit de ceea ce eu am făcut în Nu Shu. De aceea am reunit în acest program multimedia cele două lucrări.

În 2001, la decernarea Premiilor Oscar, spuneți în discurul dvs. că muzica dvs. înseamnă a visa fără limite și că, în acea seară, ați simțit cum niște bariere sunt depășite. În ultimii 20 de ani, ați spune că ați observat și mai multe bariere depășite? Din punct de vedere cultural, muzical…

Cred ca da. Uitați-vă la tinerii compozitori de azi, toți trăiesc online. Datorită comunicării online, oamenii de pe planetă pot trăi fără bariere. Dar, fără bariere nu înseamnă fără personalitate. Este mult mai mult spațiu, o mai mare înțelegere pentru tradiție, istorie, ceea ce oferă tinerilor șansa de a crea ceva mult mai personal și de a împărtăși acel ceva cu alți oameni. Cred că a fi capabil să împărtășești ceva foarte personal, foarte național la nivel internațional este foarte important pentru tânăra generație - public, compozitori, muzicieni. Pentru că pentru ei, și pentru mine, cel mai important lucru este comunicarea. Cred că posibilitatea de a comunica ne determină să vrem să fim artiști și să apreciem arta.