În studioul Radio România Muzical, violonista Ioana Cristina Goicea, dar și dirijorul concertului de vineri, 10 martie, de la Sala Radio, maestrul Cristian Oroșanu.

Bună seara! Bine ați venit!

Ioana Cristina Goicea: Bună seară! Bine v-am găsit!

Îți mulțumesc, Ioana, că ai venit direct de la aeroport. Te-ai confruntat din nou cu traficul din București. Cum te simți când vii acasă? Cum te simți când vii să cânți în fața publicului din România?

Ioana Cristina Goicea: E cea mai mare plăcere pentru mine. Eu vin foarte des acasă, ce-i drept, dar să vin acasă și să și cânt în același timp e o bucurie enormă pentru mine.

Cânți la Sala Radio, un loc familiar pentru tine.

Ioana Cristina Goicea: Da, foarte familiar. De când mă știu am venit în Sala Radio, de aproape 30 de ani.

Trebuie să reamintim ascultătorilor că mama ta, violonista Cristina Anghelescu, a concertat constant aici, la Sala Radio, alături de orchestrele radio. Am avut un interviu cu dumneaei cu ceva mai mult timp în urmă. O întrebam care este concetul ei preferat. Ea a răspuns, diplomat, că următorul pe care-l are de cântat. Dar, dincolo de asta, mi-a spus că cele trei mari Re major - Beethoven, Brahms și Ceaikovski - sunt o piatră de încercare și că ar trebui să existe în repertoriul oricărui violonist care se respectă. Tu ce părere ai?

Ioana Cristina Goicea: Că ar trebui să existe - în orice caz, că sunt o piatră de încercare - sunt de acord 100%, iar gusturile sunt, bineînțeles diferite, fiecare cu concertul lui preferat. Eu nu pot să zic care-i concertul meu preferat fiindcă sunt mai multe. Dacă aș spune numai unul, cred că ar fi o defavorizare petnru celelalte lucrări.

Cum se vede din punctul de vedere al dirijorului, Cristian Oroșanu, atunci când te afli cu un violonist pe scenă? Ce concert ți-ai dori să dirijezi?

Cristian Oroșanu: Concertul nr.3 de Saint-Saens, care-mi pare rău că nu e în Re major (râde), dar este un concert foarte frumos și un concert care se cântă destul de des, spre bucuria publicului și cred că și a soliștilor. Eu l-am cântat odată chiar cu Cristina Anghelescu, la Iași, cred. Acum îmi face plăcere că generația următoare se urcă pe scenă cu acest concert (Ioana Cristina Goicea). Bine, eu cu Ioana nu mă întâlnesc pentru prima dată, am mai făcut împreună Șostakovici la Brașov, și m-am bucurat foarte mult când stelele s-au aranjat de așa natură încât noi să ne regăsim iarăși pe scenă împreună.

Sunteți în stagiune constant prezent la noi, aici, la pupitrul Orchestrele Radio. Va fi o seară franceză.

Cristian Oroșanu: Așa este.

Leo Delibes urmează, în a doua parte.

Cristian Oroșanu: A fost programat datorită concertului de Saint-Saens, pentru că cei doi compozitori sunt contemporani, născuți la un an diferență, și chiar prieteni și m-am gândit că Orchestrei Naționale Radio - fiind în această perioadă destul de încărcată cu programe grele - i-ar prinde bine un program mai lejer. Și această suită din Coppelia se potrivește foarte bine, atât cu Saint-Saens, cât și cu programul lor încărcat pe care mi-am dorit să-l mai degrevez.

Spuneai Ioana, acum ceva timp, că muzica de cameră îți aduce ție o mare bucurie și am constatat această bucurie ascultând albumul Beethoven pe care l-ai lansat de curând alături de Andrei Ioniță și Daria Tudor - un disc apărut la Editura Casa Radio. Cum te simți în postură de soist în fața orchestrei, în comparație cu legătura intimă care se creează în recitalul de muzică de cameră?

Ioana Cristina Goicea: Eu cânt ca solistă de când mă știu și am avut noroc să am un repertoriu foarte mare, foarte multe dintre concertele de vioară le cânt cu drag și-mi place să fiu solist. Dar, pentru mine, muzica de cameră ocupă un loc și mai important, fiindcă sentimentul pe care-l am când cânt muzică de cameră (nu numai duo, dar și trio, orice fel de formație de muzică de cameră) e un sentiment mult mai apropiat, mult mai intim. Acest sentiment nu îl am întotdeauna când cânt solist, dar încerc de fiecare dată să colaborez cu orchestra ca și cum ar fi un ansamblu de muzică de cameră.

Trebuie să spunem că la finalul concertului de vineri va exista și o sesiune de autografe pe două albume: acesta, Beethoven, dar și un album din proiectul "Moștenitorii României muzicale", proiect în care tu ai fost prezentă, cred, de vreo două ori, este vorba despre recitalul cu un duo clasic de-acum, Ioana Cristina Goicea și Andrei Banciu. Cu Andrei Banciu a cântat și mama ta după câte știu, într-un turneu de recitaluri. Cum este această parte de comunicare cu publicul, când îi vezi față în față, câte unul, individual, stând de vorbă cu ei? Cum te simți la sesiunea de autografe?

Ioana Cristina Goicea: E întotdeauna o mare plăcere. Văd că oamenii sunt foarte apropiați, foarte deschiși, foarte dornici. Ei pleaacă de acolo, din sala de concert, fericiți și ăsta e lucrul care-mi produce cea mai mare bucurie, să văd oamenii fericiți. Ăsta e țelul nostru, al artiştilor.

Ai în palmares premii la concursuri importante. Regina Elisabeta, Indianapolis, Michael Hill, dar și la Trieste, cu muzica de cameră. te-au ajutat, te ajută concursurile? Parcă, undeva, Bartok spunea... și am citit asta, el refuzând cu obstinație prezența în jurii, a izbucnit la un moment dat și a spus: "Domnule, concursurile sunt pentru caii de curse, nu pentru muzicieni!"

Ioana Cristina Goicea: Și mare dreptate avea, numai că noi trăim într-o lume în care trebuie să fim flexibili. Pe mine m-au ajutat concursurile foarte mult, însă sunt foarte fericită că am terminat cu ele. M-au ajutat și nu pot să neg chestia asta, dar concursurile nu sunt pentru toată lumea. Nu toți muzicienii trebuie să participe la concursuri. Pe mine m-au ajutat, dar n-aș spune că toți trebuie să facă la fel.

Cristian Oroșanu, tu ce părere ai despre concursuri și despre ce spunea Bartok, de exemplu?

Cristian Oroșanu: Eu zic că sunt un rău necesar. Și, dacă tot vorbim de concursuri, nu știu dacă știți... eu am creat un concurs anul trecut, care se va întâmpla în fiecare an cu o orchestră diferită. Acest concurs se cheamă Orchestra's conductor - democratic competition. Adică, nu există un juriu, ci orchestra votează dirijorii care vin la pupitru și îi alege ca să îi invite în stagiunile următoare să dirijeze. este o atmosferă mult mai destinsă decât atunci când este un juriu extern invitat, cu sau fără aranjamente, nu intru în detalii... Dar oamenii s-au simțit foarte bine - atât cei din orchestră, cât și cei de la pupitru, pentru că s-au simțit efectiv notați de către muzicieni din orchestră înșiși. Acesta este un concept care îmi aparține și de care sunt chiar mândru, pentru că a ieșit foarte bine. Anul ăsta se întâmplă la Ploiești, anul viitor se va întâmpla la Satu Mare și, peste doi ani, îl voi aduce la București, chiar aici la Radio.

De-abia așteptăm să reauzim veşti despre acest concurs! Noi am dat la Radio România Muzical informații despre. Am avut şi un interviu cu tine, Cristian Oroșanu despre acest lucru și despre această idee de juriu democratic, oricum, foarte potrivită pentru un concurs de dirijori. Dacă orchestra nu te place, oricât de bun ai fi...

Cristian Oroșanu: Da, și mai există un aspect interesant. Intre orchestră și dirijor se realizează o chimie. Asta rezultă în decizia orchestrei de a nu iubi la fel ca altă orchestră pe același dirijor. Și dau un exemplu. Simon Rattle, care a făcut carieră deosebită la Berlin, a fost invitat la un moment dat, înainte de Berlin, la Deutsche Symphonie Orchestra, unde eu, cândva, am fost asistent. Și știu de la muzicieni că Simon Rattle nu a fost iubit la DSO cu toate că este un dirijor grozav și orchestra este una grozavă. Totuși, ceva nu s-a lipit acolo și, din fericire, Simon Rattle a fost director muzical la cea mai celebră orchestră nemțească. Dar ăsta este un exemplu care vorbește și care spune că nu fiecare dirijor este iubit la fel de câtre orchestra X, Y, Z.

Care dintre viorile pe care cânți, Ioana, va fi auzită vineri seară aici, la Sala Radio?

Ioana Cristina Goicea: Nu cânt pe atâtea viori precum credeți dumneavoastră, dar vineri seară voi cânta pe o vioară extraordinară, Jean-Baptiste Vuillaume.

Pe aceea voiam să o auzim și noi. Deci, iată, dragi ascultători, dacă veți fi prezenți...

Ioana Cristina Goicea: Este un instrument extraordinar, care nu-mi aparține, dar am oportunitatea să cânt pe această vioară acum.

Ești și profesor. Cum te simți în această postură? Știu că ai un model. Bunicul tău, Aurelian Anghelescu, un profesor și un violonist foarte cunoscut.

Ioana Cristina Goicea: De la el am învățat enorm de multe lucruri.

Și mama ta, la fel, nu?

Ioana Cristina Goicea: Da. Și eu și de la el și de la mama mea am luat primele lecţii de vioar şi da, mie îmi place la nebunie să predau. Altfel nu aș fi făcut asta dacă nu-mi plăcea. E în natura mea și îmi place foarte mult să ajut oamenii, să îi fac să cânte mai bine dacă se poate. De cele mai multe ori, se poate.

Ai făcut un masterclass în Thailanda. Cum a fost această experiență exotică?

Ioana Cristina Goicea: Chiar foarte exotică, a fost o experiență grozavă. Nu prea am vrut să mă întorc, vă spun drept. Aș fi rămas acolo dacă se putea. A fost foarte frumos. Nu numai masterclass-ul, ci și concertul, și tot. Am avut și un pic de timp să văd această țară minunată.

Urmează (concertul) de Sibelius la Pitești?

Ioana Cristina Goicea: Da, în 6 aprilie. Sunteți la curent. Mai urmează și Sibelius la Brașov, în 20 aprilie, și foarte multe lucruri după aceea.

Cristian Oroșanu, după vineri, unde te mai vedem pe scenă?

Cristian Oroșanu: Merg spre Brașov, dar mă opresc la Ploiești. Săptămâna viitoare am concert la Ploiești și peste două săptămâni, la Brașov.

Ioana Cristina Goicea, bine ai venit acasă! Cristian Oroșanu, bine ai venit în studioul nostru! Mult succes vineri vă doresc, alături de Orchestra Națională Radio, și sper să ne vedem aici cât de des, la Radio România Muzical, pentru a vorbi de realizările voastre notabile. Așteptăm, n-am uitat, concursul acela, să vorbim despre el şi despre rezultate lui Cristian Oroșanu.

Cristian Oroșanu: Da, cea de-a doua ediție va fi în luna iunie, spre sfârșitul lunii iunie și mă gândesc că la începutul lunii iunie am putea să vorbim despre el.