Cum a început colaborarea cu violonista Mihaela Martin, violistul Răzvan Popovici și pianista Mara Dobrescu?

Să vă spun sincer, de fapt, concertul de Mărțișor de peste câteva zile, ar fi fost prima noastră colaborare, adică a mea cu Mihaela Martin și Mara Dobrescu. Pe Răzvan Popovici îl cunosc de mulți ani, desigur, și din festivalul său SoNoRo, și din mai multe alte contexte. Cu doamna Martin și Mara Dobrescu am cântat pentru prima dată împreună acum câteva zile, când Frans Helmerson, soțul doamnei Martin, a trebuit să contramandeze două concerte cu un cvintet de pian tot de Dvorak deoarece se îmbolnăvise. Vestea bună este că s-a însănătoșit deja, însă zilele trecute l-am înlocuit pe Helmerson la Beethoven-Haus la Bonn împreună și, înainte la Potsdam. Astfel, ne-am cunoscut acum și la nivel muzical și suntem deja pregătiți pentru concertul de la Sala Radio.

Cum ilustrează repertoriul ales sărbătoarea Mărțișorului?

Este un repertoriu deosebit de frumos și plin de nuanțe vesele, armonioase. Cvartetul de Dvorak este unul dintre cele mai extraordinare cvartete cu pian, comparat cu alte lucrări, într-adevăr o capodoperă. Dvorak are mereu această vitalitate și o anumită naivitate, pe care o putem cumva asocia cu primăvara, cu această prospețime de început. La fel și piesele pe care le vom cânta, fiecare individual cu pian, sunt piese care aduc zâmbete și optimism. De exemplu, eu cânt o piesă de Fauré numită Papillon, adică Fluturi, așa că aproape prea mot-a-mot, insinuăm deja venirea primăverii, a florilor, a veseliei, renașterea naturii și eliberarea de întunericul iernii. Cred că în fiecare piesă se simte această idee, dar și o anumită nostalgie. Muzica, în general, se preocupă de cercul vieții și aspectul de dezvoltare, de început, iar, cum orice lucru are și latura opusă și sfârșitul, cred că muzica, în mod deosebit, dintre toate formele de artă, descrie sau manifestă acest cerc al vieții cel mai bine.

Este muzică de cameră, iar caracterul acestei muzici este cel al clipei sau al perspectivei solistice, dar al întregului împreună. Sigur că fiecare instrument are momentele sale în care iese în evidență. Violoncelul acompaniază, este cel mai grav instrument și susține fundamentul arhitectonic al lucrării, iar în partea lentă, de exemplu, oferă și o melodie de mare dulceață. Această lucrare este, cred eu, un punct de întâlnire minunat, în care patru individizi, care aduc nota lor individuală mereu, se unesc pentru atingerea unui scop mai mare.