În 10 februarie, la Sala Radio va avea loc un nou concert din cadrul stagiunii Orchestrei Naționale Radio. De această dată, în program este cuprinsă o singură lucrare: Simfonia a VII-a de Anton Bruckner. Aflăm detalii despre această simfonie și despre colaborarea cu ansamblul de la dirijorul serii: Cristian Mandeal.

Domnule Cristian Mandeal, vă veți afla din nou la pupitrul dirijoral al Orchestrei Naționale Radio, unde veți dirija o lucrare de mari dimensiuni, Simfonia nr. 7 de Anton Bruckner. Ce v-a determinat să faceți această alegere?

Este cazul ca orchestrele noastre mari din România să abordeze acest compozitor unic al secolului al XIX-lea. Unii îl numesc "culmea simfonismului universal". Sigur, nu este neapărat culmea simfonismului, dar poate fi socotit printre cei mai mari simfoniști ai lumii, care are un limbaj cu totul special, un limbaj propriu, o anume construcție simfonică neobișnuită, dar foarte personală. Nu poate să lipsească acest autor din repertoriul marilor noastre orchestre, așa încât, după pandemie (timp în care s-a cântat... altcumva), este în sfârșit momentul să revenim la lucrări de mari dimensiuni, specifice unei orchestre simfonice.

Care sunt cele mai mari provocări pentru un dirijor atunci când abordează o lucrare de astfel de dimensiuni?

În primul rând este cuprinderea ei din punct de vedere arhitectonic. Arhitectura unei simfonii de Bruckner seamănă cu o catedrală gotică dacă vreți, cu coloane, cu goluri, cu ferestre, cu ogive, cu bolți, așa încât arhitectura este primul element în care un dirijor trebuie să se descurce. În primul rând să poată înțelege și apoi să cuprindă mental întreaga arhitectură. A doua mare provocare este ca în secțiunile, în fragmentele, în sintaxa lucrării, să găsească toate elementele morfologice care sunt cuprinse într-un gest muzical unitar, așa încât în niciun moment să nu intervină acea plictiseală sau un repetitiv nefondat. Important este să găsești evoluția, sensul fiecărei microstructuri care cuprinde un element morfologic al lucrării. În felul acesta lucrarea primește unitate, identitate, arhitectură și interes al momentului, al fiecărei clipe de muzică.

Care sunt provocările pentru o orchestră când abordează o astfel de partitură?

În primul rând este vorba de un sunet specific. Bruckner are un altfel de sunet decât Ravel sau decât Mozart. Acest sunet trebuie din start implementat. Oricare nuanță de piano este o nuanță cu substanță, cu contact la instrument, la coardă. Fiecare sunet are intensitate și conduce dintr-unul în următorul. Asta impune o anumită atitudine instrumentală, să-i spunem, ușor neobișnuită sau nu foarte obișnuită. Este cumva înrudită cu cea a lui Brahms, dar încă mult mai intensă la Bruckner.

Cu ce gânduri reveniți alături de ansamblul cu care aveți o colaborare, iată, atât de lungă?

Am avut multe satisfacții, multe bucurii. Am trăit împreună cu ei și sigur că îi cunosc deja foarte bine, le cunosc capacitatea și știu că întotdeauna ajungem într-un final la un rezultat foarte bun. Asta nu poate decât să mă bucure.

La finalul concertului va avea loc și o sesiune de autografe legată de "Serenity", albumul recent lansat la Casa Radio. Ce semnificație are pentru dumneavoastră acest disc?

Discul acesta în primul rând a fost făcut cu Orchestra de Cameră Radio și cuprinde un cu totul alt gen de repertoriu, specific pentru orchestra de cameră - nu mai puțin interesant, nu mai puțin bogat în idei. Este un disc socotit din start pe baza unui anumit vector unificator care s-ar putea numi Serenadă, în cazul de față, în sensul în care cuprinde muzici bogate în idei, bogate în emoții, în același timp însă, cu un anumit echilibru, o lipsă de conflictualitate acută. Este vorba de o muzică pentru liniștirea spiritelor, a nervilor și de ce nu, a trăirilor excesive. Este un disc care cred că face bine oricui ascultându-l, în oricare moment al zilei.