Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical

Publicat: joi, 15 Decembrie 2022 , ora 10.00

Duminică, 18 decembrie, începând cu ora 19:00, violonista Ioana Cristina Goicea, violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Daria Tudor vor susține un nou concert cameral în cadrul proiectului "Moștenitorii României Muzicale", derulat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera. Despre acest ultim eveniment din 2022 ne-a vorbit Cristina Comandașu, inițiatoarea proiectului "Moștenitorii României Muzicale" și manager Radio România Muzical.

Cristina Comandașu, managerul Radio România Muzical în studioul Perpetuum mobile. Bun găsit, Cristina.

Bun găsit.


Vorbim despre proiectul Moștenitorii României Muzicale, ultimul episod din 2022, va avea loc duminică, 18 decembrie la Sala Radio. Este o reeditare a recitalului din 30 noiembrie de la Bruxelles. Până să vorbim de ce vor asculta cei de acasă pe 18 decembrie, care a fost atmosfera din 30 noiembrie?

Atmosfera din 30 noiembrie a fost una excepțională. Pentru noi a fost plină de emoție, pentru organizatori, adică, în primul rând, Institutul Cultural Român de la Bruxelles, cu susținerea foarte generoasă a clubului Rotary Pipera de la București, la inițiativa Radio România Muzical. Pentru proiectul Moștenitorii României Muzicale a fost prima ieșire într-un cadru internațional pentru că ni s-a părut important ca pentru Ziua României să organizăm chiar în inima Europei acest eveniment care s-a ținut cu o sală plină, lumea nu mai avea loc unde să stea și s-a creat o emoție specială.  Erau mulți români acolo care, fie veniseră de aici, din țară, fie erau de acolo, locuind unii dintre ei de zeci de ani, dar erau și invitați străini sau pur și simplu belgieni care au asistat și care au înțeles exact mesajul nostru că valorile românești chiar au un loc în contextul universal și că România are o vocație europeană evidentă, mai ales în personalitatea lui George Enescu. Programul nu a fost ales întâmplător, George Enescu și Ludwig van Beethoven, adică exact ce se poate asculta și duminica aceasta pe scena Sălii Radio.


Enescu și Beethoven, așadar. Beethoven și pe discul lansat de cei trei tineri muzicieni, Daria Tudor, Ioana Cristina Goicea și Andrei Ioniță. Lansarea discului realizat de Editura Casa Radio va avea loc după recitalul lor.

Exact. Va fi o sesiune de autografe. Ca să fiu sinceră, proiectul acesta cu acest trio înregistrând repertoriu beethovenian a apărut chiar la începutul anului. Deci noi ne-am început aici la Radio România Muzical anul cu Beethoven și iată îl încheiem tot așa în ton beethovenian.

Dacă ar fi să rememorez cât a însemant Beethoven anul acesta aș spune că a fost foarte mult și am amintit lucrul acesta și în prezentarea de la Bruxelles, pentru că mi s-a părut important ca mesaj, Beethoven a marcat anul 2022 și prin prisma aceasta a războiului cu Ucraina și solidaritatea cu poporul ucrainean exprimată la nivelul Uniunii Europene de Radio în 10 martie, când tot la propunerea Radio România Muzical, Simfonia a IX-a de Beethoven a răsunat la 59 de posturi de muzică clasică sau culturale din Europa, Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă și Australia. Practic, întregul mapamond a adus acest mesaj de solidaritate prin muzica lui Beethoven, Oda bucuriei sau Simfonia a IX-a în integralitate.

Beethoven spune foarte mult, iată, spune foarte mult despre ce înseamnă cultura în general. Adică, până la urmă, cultura asta înseamnă, ceea ce ne reprezintă, ceea ce ne face să ne întrebăm pentru ce merită să trăim sau să murim. Sunt întrebări pe care cei aflați la granița noastră cred că și le-au pus foarte dureros anul acesta și prin ricoșeu, să spun așa, ni le-am pus și noi, cei de lângă ei și iată am început anul cu Beethoven. Sigur că nimic atunci nu prezicea lucrurile acestea care s-au întâmplat începând din februarie.

Acum mesajul lui Beethoven este încă mai puternic. Este acest disc care este primul, de fapt, dintr-o serie. Aș vrea să mai amintesc un lucru, pentru că mi se pare important, acest disc este realizat cu susținerea financiară a unui sponsor, care este Fundația Constance și Andrei Rhoe din Franța, care a acoperit onorariile muzicienilor și care a ales ca pentru umătorii cinci ani să susțină câte un astfel de proiect discografic cu cei trei, însemnând un disc la Editura Casa Radio. Mi s-a părut un gest deosebit din partea unei persoane private care acționează prin cadrul acestei fundații și care dorește să susțină muzicienii români. Este un gest deosebit, nu este singular față de cele exprimate anul acesta, alături de Radio România Muzical au fost mai mulți oameni care au considerat că pot și trebuie să contribuie la proiectele noastre.

Deci este un prim disc cu Beethoven. Mâine (joi, 15 decembrie), ceea ce veți asculta în interpretarea Ioanei Cristina Goicea de la ora 10.00, Sonata Kreutzer de Beethoven, este exact de pe acest disc, iar ceea ce este în program acum, adică cele două sonate de Enescu, a doua de vioară, a doua de violoncel și pian plus Suita a II-a pentru pian de George Enescu vor figura pe al doilea proiect discografic care se va înregistra imediat între Crăciun și Anul Nou. Așa că, devine o tradiție ca cei trei să fie alături de noi la sfârșit și început de an. Este o tradiție frumoasă cu trei mari muzicieni români care ne reprezintă țara cu onoare la nivel internațional. Aș vrea să amintesc, de exemplu astăzi (14 decembrie) Andrei Ioniță a cântat deja la ora aceasta, alături de Orchestra Simfonică BBC, Simfonia concertantă de George Enescu. Daria Tudor poate ar fi trebuit să fie alături de noi în studio, dar și ea are concert în seara aceasta în cadrul Festivalului Hoinar de la București cu Florian Mitrea. Este un recital foarte frumos pentru două piane la Colegiul de Muzică George Enescu din București, de la ora 19.00. Ioana Cristina Goicea va avea concert la Craiova vineri și încă nu este în țară, așa că de aceea îi reprezint eu aici în direct.


Aș vrea să vorbim în continuare tot despre proiectul Moștenitorii României Muzicale. Ajungem la bursa de anul acesta. A fost obținută de Kira Frolu. Care sunt proiectele pentru Kira Frolu pentru 2023?

Bursierii sunt o altă latură a acestui proiect care mi se pare foarte importantă. Bursa se adresează muzicienilor cu vârste între 16-24 de ani. În 2022 a ajuns la a III-a ediție și dacă la începutul acestui an, adică în ianuarie 2022 am organizat un turneu pentru primii doi câștigători, pentru că fiind pandemia nu am putut să ne exprimăm altfel, adică Cornelius Zirbo și Cadmiel Boțac, acum la începutul anului 2023 am organizat un turneu național cu trei opriri pentru Kira Frolu.

O avem pe 14 ianuarie la Brașov și ea va cânta într-un centru cultural care e proaspăt, nou, deschis, să spun așa, de fapt se inaugurează pe 16 decembrie am văzut, Banca de Cultură Apollonia, care este chiar în centrul vechi al Brașovului. Kira va avea acolo un recital pe 14 ianuarie spuneam, iar apoi pe 17 ianuarie va fi aici la Sala Radio în direct la Radio România Muzical și pe 26 ianuarie la Filarmonica Banatul din Timișoara unde știm, anul acesta e o emulație specială datorită proiectului Timișoara, capitală culturală europeană.

Kira Frolu este o tânără și foarte valoroasă pianistă. Ea a mai participat la selecția pentru această bursă și pentru 2020 premiile ei au fost deja un concert cu Orchestra de Cameră Radio, de asemenea foarte reușit, și apariții la Festivalul Toamna Muzicală Clujeană, a fost chiar în octombrie, anul acesta, iar imediat după recitalul de la București din 2023, ea va pleca la Cluj pentru că va avea concert acolo cu orchestra filarmonicii din Cluj, tot parte a bursei ei. Mi se pare foarte important ca noi, Radio România Muzical, ca post public de radio să-i susținem pe tinerii muzicieni. Practic, în țara aceasta doar noi putem face lucrul acesta și mă bucur din nou foarte mult că Clubul Rotary Pipera a considerat că este important să susțină financiar, pentru că fără această contribuție financiară proiectul nu ar fi existat, să-i susțină, pentru că ei cu adevărat sunt modele și de fapt a fi muzician și a studia ca să fii un muzician bun în lumea de astăzi a devenit ceva foarte greu.


Care sunt celelalte proiecte Moștenitorii României Muzicale de la început de 2023, după acest turneu susținut de Kira Frolu?

După acest turneu, în 7 februarie vom avea un alt recital la Sala Radio, va fi cu Valentin Șerban, violonistul care știm, a câștigat la precedenta ediției a concursului Enescu premiul I și va fi acompaniat de Daria Tudor. Este un proiect pe care îl realizăm în parteneriat cu Festivalul George Enescu, cu Concursul George Enescu, inaugurăm astfel această colaborare. Ei vor interpreta un repertoriu mai deosebit, să spun așa, cu un concept deosebit legat de iubire, în jurul unor lucrări de Brahms, Clara Schumann și Robert Schumann. Va fi ceva mai deosebit și de asemenea, exact în aceeași perioadă ei vor înregistra acel repertoriu pentru un alt disc care o să apară la Editura Casa Radio.


Încă un disc Moștenitorii României Muzicale.

Da. Este important. Pentru un tânăr muzician sau care deja are niște rezultate și vrea să decoleze, a înregistra și a fixa de altfel, așa, pentru un timp mare, nu, un disc este foarte important și toți au apreciat această inițiativă și doar noi aici la Radio România putem să facem lucrul acesta pentru ei și mă bucur că reușim să-l facem în condiții bune, cu ajutorul colegilor noștri, regizorii muzicali, inginerii de sunet, care depun un efort important, dar eu cred că un efort care contează, pentru că lucurile acestea de fapt se vor regăsi în arhiva noastră, se vor regăsi pe rafturile celor care cumpără discurile și formează acest patrimoniu imaterial care ne reprezintă pe noi toți ca popor.


Și tot la început de 2023 încă un proiect pentru Radio România Muzical, vom emite la Iași.

Vom emite la Iași, da. Aceasta a fost una dintre marile vești ale anului 2022 dintre veștile bune. Frecvența a fost obținută în luna mai, deja știu că colegii mei din partea tehnică se apropie de finalul activităților tehnice implicate și cu siguranță, în prima parte a anului 2023 această frecvență va intra în funcțiune și dorim s-o facem într-un mod sărbătoresc această inaugurare oficială. Este pregătit un minifestival la Iași, care implică și nume ieșene, implică și muzicieni născuți la Iași care au o legătură specială cu Radio România Muzical. Așadar, între 22-25 martie în fiecare zi noi vom transmite în direct un eveniment organizat de noi acolo. Este un recital al Ralucăi Știrbăț, un alt recital al lui Alexandru Tomescu, solistul Radioului, iată, un concert al Filarmonicii Moldova din Iași unde solistă este Alexandra Dariescu, născută la Iași și o premieră de pe scena Operei Române din Iași. Sper ca toate planurile să fie așa cum ni le-am dorit și să se audă plenar muzica de acolo de la Iași. Iasul este un oraș important cultural și mă bucur foarte mult că deschidem această nouă fereastră către Moldova. Era necesar după 20 de ani de când s-a obținut ultima frecvență pentru Radio România Muzical să ieșim într-un centru cultural mare și eu sunt foarte recunoscătoare tuturor celor care au făcut posibil lucrul acesta.


Așadar, din martie, Radio România Muzical și la Iași. Aș vrea să revenim la recitalul de duminică. De data aceasta, te rog pe tine să adresezi invitația celor de acasă să vină la Sala Radio.

Ca să spun sincer, când am programat acest recital, habar nu aveam că va fi finala Campionatului Mondial de Fotbal în acea zi, așa că eu sunt cu atât mai recunoscătoare celor care aleg să fie alături de noi la Sala Radio și în aceste condiții, dar pot să promit un spectacol muzical excepțional, exact așa cum s-au și prezentat cei trei tineri la Bruxelles. Și mai pot să spun ceva, între concertul de la Bruxelles și momentul prezent am citit o carte care se intitulează "Omul muzical", o carte pe care o recomand tuturor celor care iubesc muzica și las un gând aici pe care l-am găsit în finalul acestei cărți că muzica este, de fapt, umanitatea din noi. Cam așa este. Așa că, dacă vreți să descoperiți umanitatea din voi, în cea mai frumoasă formă a ei, o veți regăsi în muzica lui Enescu și a lui Beethoven la Sala Radio, duminică.



Interviu realizat de Lucian Haralambie