Invitatul meu din această săptămână este pianistul Cristian Niculescu, cel care de curând a devenit directorul Institutului Cultural Român de la Berlin. Mulțumesc pentru acest interviu!

Și eu vă mulțumesc!

Cristian Niculescu, vă felicit pentru această numire și vă întreb ce înseamnă această provocare pentru dumneavoastră?

Am primit cu bucurie, dar și cu mult responsabilitate directoratul Institutului Cultural Român de la Berlin. Pentru mine nu este decât o continuare a ceea de peste 20 de ani am făcut aici, la Berlin și în Germania - prin cunoscutul Studioul Niculescu, înființat în anul 2000, pe care l-am avut într-o importantă zonă culturală a Berlinului - aceea de manageriat artistic. La Studioul Niculescu au fost invitați artiști români și internaționali care au prezentat spectacole, expoziții și au participat la interferențe culturale.

Acum, mi s-a dat ocazia să pot oferi tuturor celor care sunt interesați de cultura română, într-un cadrul oficializat al statului român, reperele cele mai importante între care viața culturală românească se desfășoară. Este necesar ca toate domeniile culturale să fie prezentate - literatură, muzică, artă plastică, teatru și film.

Îmi doresc ca ICR Berlin să redevină un loc viu și vibrant, loc de întâlnire al tuturor celor interesați de cultura română. Este un loc pe care îl doresc renăscut după perioada de pandemie care, pentru toți, a însemnat o paranteză în principalele noastre activități. Pentru artiști - printre care mă număr și eu - în principal, trebuie să urmeze o recuperare a activității noastre, lucru pe care publicul iubitor de artă îl așteaptă ca o confirmare a revenirii la normalitate.

Activitatea dumneavoastră pianistică este binecunoscută în Germania, dar și în România unde, practic, v-ați început cariera și nu pot să nu amintesc faptul că ați debutat în 1986 aici, pe scena Sălii Radio; dacă nu mă înșel, într-un concert al Orchestrei Naționale Radio dirijat de Iosif Conta. Ce amintiri vă leagă de acel moment?

Sigur că este un moment deosebit de emoționant, pe care-l păstrez viu în amintire. E vorba de un concert în cadrul Integralei Mozart pe care a realizat-o în acea perioadă maestrul Iosif Conta cu Orchestra Națională Radio și a fost un concert special în care am debutat alături de Dan Dediu și Aladar Racz, colegii mei de școală și de facultate, și anume în Concertul în Fa major pentru trei piane și orchestră de Mozart. A fost un debut foarte bun care cred că ne-a propulsat pe toți trei în cel moment pe traseul carierei noastre.

Ați plecat în Germania după revoluție, dar, după câte știu, nu v-ați planificat să vă stabiliți acolo. Cum s-a întâmplat să alegeți totuși Germania?

Așa este, nu am planificat și pot să spun că nu am ales eu Germania. După Revoluție erau foarte multe posibilități și s-au deschis foarte multe drumuri. Cred că, până la urmă, Germania m-a ales pe mine, dacă pot să spun așa, și anume prin pianistul și profesorul Hans Leygraf, pe care l-am cunoscut în Bruxelles și care m-a invitat să continui studiile la Berlin, la clasa dumnealui.

Sunteți pianist concertist și de recital, dar și fondator al unor formații camerale la Paris și Berlin, alcătuite, dacă nu mă înșel, din artiști români. Nu-i așa?

Da. La Paris, am constituit în anul 2000 Ansamblul Contempo Paris, împreună cu colegii mei de an din liceu - violonista Mihaela Smolean, violoncelistul Radu Nagy, violistul Teodor Coman. Doamna Smolean și domnul Coman locuiesc la Paris, sunt amândoi soliști în orchestrele naționale Radio France și Orchestra Filarmonică Radio France. Radu Nagy, de asemenea, a fost membrul cvartetului de corzi Lipatti, care în America a avut o carieră foarte frumoasă; au fost laureați la concursuri importante. Și, întorcându-se în Europa, am fondat cu el nu numai ansamblul Contempo, dar și trio-ul Dinu Lipatti - de data aceasta, la Berlin. Iar violonistul trio-ului nostru a fost de la bun început renumitul Florin Paul.

Ne-ați vorbit ceva mai devreme despre Studioul Niculescu, devenit între timp un adevărat hub cultural, unde în prezent se întâlnesc mai multe arte. Dar, sunteți și directorul artistic al unui festival, nu-i așa?

Da, suntem deja la a XII-a ediție a Festivalului de Muzică de Cameră - Kammermusiktage Ahrenshoop - la Marea Baltică, un festival care, de asemenea, a devenit în acești ani un punct de referință în regiunea Germaniei de Nord. Se desfășoară pe malul Mării Baltice, într-o fostă colonie de artiști, care există de peste 130 de ani, de artiști plastici, de pictori şi este un loc cu totul deosebit. La acest festival au participat, de asemenea, renumiți muzicieni români, dar și muzicieni cunoscuți pe plan internațional ca, de exemplu, fostul meu profesor și mentor Dimitri Bashkirov, marele dirijor Gerd Albrecht, de asemenea, Elena Bashkirova și Mihaela Martin și violonceliști ca Franz Helmerson și dirijorul Lior Shambadal. doar câteva nume să amintesc. 

Revenind la pianistul Cristian Niculescu, sunteți pasionat de un anume compozitor?

Pasionat... pot să spun că am fost întotdeauna de muzica lui Bach, în primul rând, dar și de Brahms și Schumann. De Schumann mă simt însă cel mai apropiat din punct de vedere muzical și chiar personal. Pot să spun că Schumann este compozitorul meu preferat.

Dar explorați și teritoriul muzicii contemporante și vorbim despre acest domeniu sonor în această perioadă în care în România se desfășoară Săptămâna Internațională a Muzici Noi - o manifestare la care dumneavoastră ați participat în anii trecuți. Avem dovezi în fonoteca Radio, înregistrări ale dumneavoastră cu lucrări de Nicolae Brânduș și Pascal Bentoiu, între alții. Care sunt argumentele pentru care abordați acest domeniu?

Am abordat muzica contemporană încă din anii de școală, anii de la liceul de muzică. Cred că, în primul rând, a fost importantă influența profesoarei mele, Cristina Georgescu, una dintre cele mai renumite profesoare din România din perioada aceea, de asemenea pianistă concertistă. Prin doamna Georgescu am cunoscut personal compozitori ca, de exemplu, Nicolae Brânduș sau Cornel Țăranu, Dan Voiculescu și Octavian Nemescu (care mi-a fost și profesor), sau Adrian Iorgulescu (care, de asemenea, mi-a fost profesor). Având acces la un contact personal cu aceste personalități ale muzicii românești și având posibilitatea să lucrez cu acești maeștri, cred că m-a ajutat foarte mult. Pot să spun că există chiar câteva înregistrări de referință. De exemplu, Concertul de Nicolae Brânduș nr. 2, Dialoguri, pe care l-am prezentat exact la Săptămâna Internațională a Muzicii Noi de la București în anul 2000, sub bagheta maestrului Corneliu Dumbrăveanu. Acest concert a fot înregistrat la Radio cu Orchestra Națională sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuși și cred că este o înregistrare de mare valoare pentru noi, pentru radio și pentru cultura românească.

Ați amintit mai multe nume importante ale muzicii românești. Aveți o legătură strânsă cu muzica românească, pe care o promovați frecvent în recitalurile dumneavoastră. Am în minte un proiect de acum doi ani, "Silvestri-Lipatti-Enescu", pe care l-ați prezentat atât în Germania, dar și în România. Cum este văzută și auzită muzica românească în Germania?

Desigur că George Enescu este compozitorul cel mai cunoscut, dar chiar și Enescu nu era atât de des în programele de concert acum 30 de ani, când am venit eu aici. În ultimii ani, este mult mai cântat. În afara operei Oedipe, care a fost montată aici de către marele Gerd Friedrich de Deutsche Oper Berlin. A fost un moment decisiv de a-l aduce pe Enescu pe scenele mari. Între timp, se montează opera lui Enescu mult mai des. De exemplu, chiar acum câteva luni s-a prezentat la Komische Oper Berlin și la Opera din Paris.

Și muzica de cameră este din ce în ce mai prezentă. Octetul, de exemplu, se cântă aproape în fiecare stagiune ale orchestrelor mari din Berlin. Eu, personal, am cântat în mai multe ocazii Cvintetul de Enescu cu membrii Orchestrei Filarmonicii din Berlin.

Referitor la concertul "Enescu-Lipatti-Silvestri", proiectul acesta a pornit de la ideea de a prezenta 3 compozitori români de mare valoare, care au trăit o mare parte a vieții lor în exil. Acest proiect s-a născut la Berlin și apoi a fost prezentat și la Filarmonica din București, chiar într-un proiect organizat de Institutul Cultural Român din București.

Pe lângă acest proiect, am prezentat împreună cu Fundația "Constantin Silvestri" și maestrul Iosif Ion Prunner mai multe evenimente dedicate lui Silvestri, printre care, cel mai important a fost comemorarea a 50 de ani de la dispariția compozitorului și dirijorului Constantin Silvestri. Concertul a avut loc la Berlin, la Konzerthaus, și a fost prezentat în cadrul unui mic festival Enescu în care s-au prezentat și Simfonia a III-a de Enescu sun bagheta maestrului Vladimir Jurowski, dar și premiera operei Strigoii, începută de Enescu și terminată de Cornel Țăranu.

Mulți nu știu că atât Constantin Silvestri, cât și Lipatti au fost compozitori. Mi s-a părut deosebit de important să arătăm publicului lucrările acestor compozitori pe scenele Germaniei, dar și în România.

Cum sunt optimiți artiștii români acolo? Dumneavoastră activați de peste 20 de ani în spațiul german și cunoașteți pulsul relației cu publicul de acolo.

Artiștii români sunt foarte iubiți, foarte apreciați. Sunt din ce în ce mai mulți artiști români recunoscuți pe plan internațional, care trăiesc și activează în Germania și mulți dintre ei la Berlin. Dintre muzicieni pot să amintesc, de exemplu, pe violonceliștii Andrei Ioniță sau Valentin Răduțiu - amândoi la Berlin, sau violonista Ioana Goicea, care acum este la Viena, dar care tot în Germania a locuit. Sunt mulți muzicieni care activează în orchestrele importante de aici. Dar, pe lângă aceasta, avem mulți actori. De exemplu, Sabin Țandrea, care este de origine română și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai iubiți actori din Germania. Sau Alexandra Maria Lara, care provine dintr-o familie de actori, de asemenea este o celebritate în Germania. Mai sunt și artiști dansatori; l-aș aminti pe Sergiu Matis - dansator și coregraf recunoscut pe toate meridianele lumii, care, de asemenea, activează la Berlin.

Pot să mă bucur că mulți dintre aceștia au trecut pragul Studioului Niculescu în acești ani, unii dintre ei chiar debutând în studioul meu.

Ați fost decorat de președintele României, domnul Klaus Johannis, cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, categoria Muzică și am să citez puțin din motivație: "Aprecierea pentru promovarea constantă a muzicii și culturii române, pentru implicarea în dialogul intercultural româno-german, precum și pentru susținerea acordată manifestărilor organizate în Republica Federală Germania." Ce a însemnat pentru dumneavoastră această decorație?

Am fost și sunt în continuare foarte onorat, foarte mișcat. Înseamnă o recunoaștere nu doar a activității mele de muzician, dar și a aceleia de promotor al muzicii și culturii românești, lucru pe care l-am făcut dintotdeauna cu toată inima și cu toată convingerea. Pot să fiu mândru că am putut contribui la propagarea muzicii și culturii române.

Înainte de a încheia, cu speranța că postura de director al ICR Berlin nu va stopa nici măcar temporar activitatea dumneavoastră pianistică, vreau să ne spuneți când și unde veți putea fi văzut pe scenă și dacă aveți în vedere în acest sens publicul din România?

Activitatea mea concertistică nu are voie să se întrerupă, dar probabil că în următoarele luni voi fi mai puțin pe scenă pentru a reuși să pornim aici proiectele pe care ni le-am propus, să le realizăm până la sfârșitul anului. Ceea ce pot să spun publicului românesc din București, este că săptămâna aceasta chiar, pe 28 mai, voi fi prezent la Sala Dalles, într-un proiect realizat împreună cu Fundația Silvestri și dedicat lui Ion Luca Caragiale, pe care prezentăm print-un nou aspect, și anume "Caragiale - melomanul". Se va prezenta și o expoziție realizată de istoricul Cristina Enășescu, în care se vor arăta aspectele vieții lui Caragiale din exil, de la Berlin, și dragostea și interesul lui pentru muzica clasică, dar și pentru muzica cafe-concert. Vom avea ca oaspete special pe marele Valentin Albeșteanu la vioară.

Vă felicit pentru acest proiect foarte interesant, în opinia mea, și vă doresc succes în această misiune de susținere a culturii române în Germania și sper să contribuiți și în continuare, din plin, la imaginea pozitivă a României dincolo de hotarele ei.

Vă mulțumesc foarte mult!