Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu muzicologul Cristina Sârbu

Publicat: joi, 20 Ianuarie 2022 , ora 13.15

Stagiunea Clasic e fantastic propune sâmbătă, 22 ianuarie 2022, un concert educativ susținut de Orchestra Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti”, dirijată de Nicolae Racu și de Andrei Ștefan Racu. Partea muzicală va fi însoțită de comentariile Cristinei Sârbu - coordonatoarea proiectului -, cea care ne-a oferit mai multe detalii în interviul următor.

Cum se face și cum se desface o orchestră, iată titlul concertului ce are loc în stagiunea Clasic e fantastic, în 22 ianuarie. De unde a pornit ideea acestui eveniment?

Din restricțiile pandemiei. Știți că în toate instituțiile de cultură, numărul celor care trebuie să fie pe scenă în același timp este redus și atunci nu am putut face un concert cu o orchestră simfonică mare și ne-am gândit la această soluție, care și lămurește foarte bine un proces la care, probabil, nu mulți s-au gândit. Cum s-a ajuns la aceste orchestre mari simfonice, pe care toți, noi cei de astăzi, le aplaudăm cu încântare pe scenă. Bineînțeles că drumul a fost lung și a pornit de la un instrument. Și atunci, pe scena goală, în concertul nostru va apărea o vioară. Ce altceva, decât o vioară, care va cânta câteva zeci de secunde-un minut, o parte dintr-o lucrare solo de Johann Sebastian Bach. După ce sala va asculta această vioară, îi voi mai aduce o companie - încă o vioară - și vom schimba și epoca și cheia și vom asculta câteva fragmente, câteva zeci de secunde dintr-un duet de Bela Bartok. Cu totul alt univers sonor, le vom arăta vocile separat și apoi vocile suprapuse și după acest principiu va mai veni un violoncel, apoi va fi un cvartet de coarde, apoi va veni un cvintet, un sextet, până la Octetul de George Enescu. Și după Octetul de George Enescu o să trecem la concertele brandenburgice, la concerti grossi, care sunt tot o formulă redusă, vom explica ce înseamnă solo contra tutti și vom ajunge la orchestra mică de cameră, care va cânta cu solist. Și de această dată vom avea un solist flautist, un instrument de suflat, ca să arătăm și diversitatea timbrelor care se îmbină într-un ansamblu. Va fi un singur moment scurt, dar de care avem nevoie ca să arătăm de unde am pornit și unde am ajuns când vom da un fragment din Preludiile de Liszt, unde lemnele și suflătorii de alamă vor străluci în toată splendoarea lor, dar repet, va fi un moment foarte scurt, la care vom reveni la numărul îngăduit de instrumentiști pe scenă și mi s-a părut amuzant să terminăm cu povestea lui Joseph Haydn, cu Simfonia despărțirii, astfel încât am pornit de la unul și ne vom întoarce la unul. Sper să fie clar, latura educativă a fost întotdeauna o preocupare a noastră, dar nu demonstrativă, trebuie să știi că așa a fost, ci într-o poveste care leagă începutul cu partea de culminație și apoi, într-un fel sau altul, cu sfârșitul. Biletele, 30% din capacitatea sălii au fost epuizate, dar dată fiind solicitarea foarte mare pentru acest concert, acesta va fi transmis live pe Facebook Radio România Muzical, Filarmonica George Enescu și Asociația Clasic e fantastic.


Vă rog să ne spuneți ce alte evenimente figurează în programul stagiunii Clasic e fantastic în perioada următoare.

Proiectul Clasic e fantastic se bazează numai pe sponsori. Mulți dintre sponsori s-au retras, nu că așa ar fi vrut, ci pentru că așa sunt vremurile, dar ca într-un alt moment greu al existenței proiectului Clasic e fantastic, ne-a sărit în ajutor Marin Cazacu și Tinerimea Română, care în februarie și în martie ne vor face cadou două concerte simfonice, repetiții generale cu Orchestra Română de Tineret, unul dirijat de maestrul Măcelaru și unul de maestrul Cristian Mandeal. Vor fi pentru noi și pentru publicul nostru, așa cum au fost întotdeauna aceste concerte-repetiții generale, evenimente cu adevărat impresionante. Sunt foarte apreciate, foarte gustate. Așa ajungem până în aprilie. Ce va fi în aprilie sau dacă va mai fi ceva în aprilie, în acest moment, din păcate, nu pot să vă spun. Dar suntem la început de an, cu speranță, ne întindem ochii zâmbitori în toate direcțiile. Este o perioadă foarte grea.


Interviu realizat de Alexandra Scumpu