Este un foarte bun Concert pentru pian, pe care, probabil, l-a compus pentru ea însăși. Știm că era o bună pianistă. Este straniu și este nou, iar eu nu știu un alt Concert pentru pian cu o soluție atât de revoluționară - partea secundă fără orchestră, astfel că orchestra are o însemnătate specială în ultima mișcare. Nu știu nici un alt Concert de pian atât de interesant.

Este un concert de pian foarte bun și ar trebui cântat, dacă ai un solist foarte bun. Arată calitățile și posibilitățile pianului. Nu aș interpreta lucrarea doar pentru a interpreta lucrarea, fără să am un bun pianist. Însă acesta este cazul cu aproape 80% din repertoriul concertistic: ar trebui să interpretezi lucrarea doar dacă ai interpretul potrivit. Și dacă ai interpretul potrivit, trebuie să interpretezi lucrarea.

Cum credeți că se potrivesc cele două lucrări - Concertul pentru pian de Clara Schumann și Simfonia de Felix Mendelssohn?

Sunt din aceeași zonă a literaturii muzicale - știm că Mendelssohn a fost prieten cu Clara Schumann, și că a ajutat-o la începutul carierei sale. Vin din aceeași școală muzicală, din același mediu muzical, lucrările merg bine împreună. Sigur că Scoțiana este cântată mai des decât Concertul pentru pian, însă se potrivesc foarte bine împreună.

Vorbiți-ne puțin despre Orchestra de Cameră din Basel.

M-am întâlnit cu orchestra în urmă cu câțiva ani, am dirijat Mendelssohn, am avut o relație foarte bună, iar managerul orchestrei a făcut multe planuri cu mine, iar eu mi-am plănuit multe proiecte cu ei. Vorbeam despre imprimări pe discuri, însă multe concerte și turnee nu s-au mai întâmplat din cauza pandemiei. Chiar și acum, din câte îmi amintesc, cu două zile înainte să venim la București ar fi trebuit să mergem la Varșovia și, probabil, de asemenea, la Budapesta și la Praga, însă toate aceste concerte au fost anulate. Astfel că singurul a rămas concertul din Festivalul "Enescu". Deci am de gând să îmi pun toată energia în acest concert, care ne-a rămas, după pandemie, mie și Orchestrei din Basel.

Nu va fi primul concert pe care îl susțineți în România. Cum vă amintiți publicul bucureștean?

Auzisem că publicul român era foarte sensibil în ceea ce privește lucrările de Haydn. Ceea ce m-a bucurat, deoarece, în mod normal, Haydn nu este la fel de popular cum sunt Beethoven și Mozart, ceea ce mă supără aproape mereu. Dacă simt că publicul mă urmează și că simte ce facem, atunci mă bucur foarte mult. Deci îmi amintesc că m-am simțit ca și cum publicul de la București l-a înțeles pe Haydn, a înțeles ce voiam și că a fost mișcat de concertul pe care l-am susținut. Nu a fost un concert tocmai obișnuit, am avut instrumente de epocă, sunau diferit, eu unul m-am simțit în largul meu cu publicul. De această dată rămâne de văzut, e un alt stil, alt tip de instumente, abia aștept.

Într-un interviu anterior, vorbind despre sfaturi pe care le-ați oferi tinerilor muzicieni, ați spus "Carierele lor vor fi diferite de a mea, nu ar trebui să încerce să facă ce am făcut eu acum 40 de ani, deoarece sunt puțin îngrijorat că următorii 40 de ani nu vor fi la fel de buni pentru muzica clasică". Pot să vă întreb cum vedeți viitorul muzicii clasice?

Nu știu exact, este foarte greu să prevezi, dar sunt îngrijorat că repertoriul nu se mărește. Noi, interpreții, suntem nevoiți să ne bazăm pe compozitori, nu putem interpreta decât compoziții. Și dacă mă uit la programul unui concert de azi, este identic în măsură de 80-90% cu un program de acum 40 de ani. Și chiar de acum 80 de ani, deoarece plecăm de la compozitori ai secolelor XVIII-XIX, foarte bogate în compozitori. Cântăm de la Bach la Mahler, și Bartók, probabil, dar nu mai mult. Nu știu cât de mult putem stagna în această muzică veche. Iar dacă muzica nouă nu este la fel de populară ca muzica de acum 100-200 de ani, atunci ar putea fi o criză. Aceasta este grija mea. Când aveam 20 sau 21 de ani și mergeam la repetițiile lui Herbert von Karajan, doar ca să învăț profesia, el dirija exact același gen de program pe care îl facem și noi acum. Nu știu dacă putem face acest lucru încă 40 de ani.

Credeți că răspunsul este să interpretăm muzică nouă?

Nu spun nimic împotriva muzicii contemporane. Spun că nu este la fel de populară. Dacă scrii o operă contemporană, nu va fi la fel de populară cum sunt Puccini sau Verdi. Și va ajunge la mai puțini oameni. Ceea ce nu înseamnă că muzica clasică va muri încet. Însă va atinge mai puțini oameni, publicul va fi mai mic. Sper să nu am dreptate. Ce am învățat în viață este că nu poți prevedea niciodată nimic, deoarece totul este diferit față de cum crezi tu că e. Deci, peste 40 de ani, dacă oamenii citesc ce am spus, e posibil să râdă. Chiar sper să fie așa. Dar dacă nu găsim o modalitate e a reînnoi repertoriul pentru concertele de muzică clasică, nu sunt foarte optimist în privința viitorului interpretării muzicii clasice.