Arhivă : Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu pianistul Ștefan Doniga

Publicat: joi, 18 Februarie 2021 , ora 10.07

Mâine, 19 februarie, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga propun un recital online dedicat lui Constantin Brâncuși, de la nașterea căruia se împlinesc 145 de ani.

În primul rând, aș vrea să ne vorbiți despre legătura pe care încercați să o subliniați prin acest eveniment, cea dintre lucrările alese și creația lui Constantin Brâncuși.

Am abordat un repertoriu foarte modern. De fapt, este muzică contemporană românească. Așadar, modernitatea gândirii, modernitatea viziunii, modernitatea creației lui Constantin Brâncuși se oglindește foarte bine în repertoriul ales. Cu atât mai mult, cu cât o parte dintre lucrările pe care le-am inclus în acest playlist virtual, i-aș spune, sunt chiar lucrări dedicate creației lui Brâncuși, sunt inspirate după opere ale acestuia, poartă titluri ale lucrărilor lui Brâncuși. Sunt creații care sunt intitulate Prințesa X sau Negresa blondă, așadar, relația cu creația marelui sculptor este directă. Repertoriul este alcătuit numai din creații ale unor compozitori, care nu numai că sunt în viață, dar am avut privilegiul să-i cunoaștem și să lucrăm personal. Ideea de contemporaneitate este pe deplin reflectată în programul nostru. Sunt creații semnate de Adrian Iorgulescu, de Ulpiu Vlad, Roman Vlad, Violeta Dinescu, Felicia Donceanu, Remus Georgescu și Vlad Răzvan Baciu. O colecție de lucrări, pe care le iubim foarte mult, pe care le-am cântat destul de mult în ultima vreme și pe care publicul le-a apreciat în mod deosebit.


Aș vrea să știu care este procesul prin care treceți pentru o astfel de filmare. Presupun că este vorba de ore întregi de montaj.

Așa este. Am încercat să ne adaptăm. De fapt, și această idee, acest concept al recitalului virtual, este o adaptare la condițiile actuale, nu numai la condițiile restrictive sociale și anume, faptul că putem foarte greu să cântăm într-o cu public, e bine că reușim să facem lucrul acesta, în ultimul vreme, dar totuși, e destul de greu, condițiile sunt dificile, publicul este puțin, deci nu ne referim doar la condițiile restrictive, dar și la condițiile care ne sprijină, care ne ajută și mă refer aici la disponibilitățile tehnice. Există disponibilități tehnice foarte bune în momentul de față, pentru a realiza o legătură cât mai strânsă, cât mai intimă cu publicul. Am încercat să reinventăm această idee de recital online, pentru că a plasa niște camere și niște microfoane și a realiza un streaming live este un lucru foarte dificil și de asemenea, cu un rezultat, haideți să-i spunem, puțin apreciat de public, pentru că a sta în fața unui ecran și a urmări aceeași imagine pentru o oră, nu este atât de atractiv, dar să reușești să-i oferi publicului un fel de lansare de disc, însă lansare de serie de videoclipuri, cred că este o idee care ar putea să fie apreciată. Ne-am gândit să facem acest lucru de această dată și cu această ocazie. Așadar, va fi o serie de opt videoclipuri, pe care, după cum am spus, am înregistrat în sesiuni speciale, de-a lungul câtorva luni și în locuri foarte, foarte frumoase, cu un conținut artistic foarte bogat. Sunt înregistrări făcute doar în muzee de artă sau în clădiri istorice din România. Așadar, ne întoarcem la relația cu creația lui Constantin Brâncuși.


Interviu realizat de Petre Fugaciu