Arhivă : Interviuri
Înapoi
AUDIO. Interviu cu violoncelistul Valentin Simion

Marți, 26 februarie, în cadrul Stagiunii de marți seara de la Ateneul Român evoluează tânărul violoncelist Valentin Simion alături de pianistul Robert Creimerman.
Cum a început colaborarea cu Robert Creimerman?
Noi am început să colaborăm în toamna lui 2017, când el a venit la mine și mi-a propus să cântăm. Și am început chiar cu una dintre piesele pe care le vom interpreta acum, și anume Sonata a II-a op.58 în Re major de Felix Mendelssohn. Aceasta putem să spunem că este piesa noastră de suflet pentru că este cea care ne-a pus împreună.
Și de atunci cum s-a dezvoltat colaborarea dintre voi doi?
Am devenit prieteni apropiați, am început să cântăm prin cât mai multe locuri, să mergem la concursuri, să dăm și recitaluri și ne-am dezvoltat încet, încet.
Cum a apărut ideea recitalului?
Anul trecut, în ianuarie, am cântat eu la Sala Mare a Ateneului și doamna Cristina Sârbu, care se ocupă cu Stagiunea de marți seara, m-a invitat să dau un recital. Și eu am ales să-l fac alături de Robert.
Cum ați selectat programul serii?
Aveam deja sonata asta în repertoriu. După aceea, celelalte două piese, de asemenea foarte frumoase. Sonata a III-a op.69 în La major de Ludwig van Beethoven, care dovedește sufletul frumos al lui Beethoven în contrast cu personalitatea pe care o avea, este una dintre cele mai emblematice lucrări pentru violoncel și pian. De asemena, și Variațiunile pe o temă din Flautul fermecat de Wolfgang Amadeus Mozart... o îmbinare foarte interesantă între cei doi mari compozitori.