Arhivă : Interviuri Înapoi

Festivalul 'Chei' la Universitatea Națională de Muzică din București
(5-10 aprilie)

Publicat: joi, 7 Aprilie 2011 , ora 11.00

Interviu cu rectorul instituției, prof. univ. dr. Dan Dediu


Care vor fi, în opinia dumneavoastră, punctele de maxim interes ale ediției din acest an a Festivalului Chei?

Avem mai multe puncte de interes: spectacolul de deschidere, opera Alcina de G.F. Händel și, bineînțeles, spectacolul de închidere, ce va avea loc duminică, 10 aprilie 2011, la ora 19.00 la Sala Radio, concert simfonic dedicat victimelor catastrofelor naturale din Japonia, cu un program incitant - Triplul concert și o uvertură de Beethoven, iar apoi o simfonie de Brahms.

Pe parcursul festivalului vom avea o seară de orgă, cu invitați din toată țara, care vor cânta la orga Universității Naționale de Muzică din București, o orgă nouă, cu care ne mândrim. Vom avea un recital dedicat operei pianistice a lui Franz Liszt, de la nașterea căruia se împlinesc 200 de ani. Avem un spectacol, un one man show Nijinski, al unui student la canto și, nu în ultimul rând, avem două concerte de muzică de cameră cu cei mai buni studenți.

Să nu uităm însă și un concert de muzică bizantină, pentru că se apropie sărbătorile pascale; un concert de jazz și Gala Excelenței în Universitatea noastră, cu o mulțime de diplome și alte surprize, care va avea loc sâmbătă seara (9 aprilie 2011) la ora 19.00 în sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică din București.


Radu Mihalache