Americanul Charles Neidich este unul dintre cei mai importanţi clarineşti ai lumii contemporane de concert. Preocupat de interpretarea în stilul autentic (are o versiune şi un discurs foarte interesant asupra Concertului pentru clarinet şi orchestră de Mozart), Charles Neidrich este un veteran al Festivalului de muzică de cameră de la Moritzburg, unde în 2010 a abordat mai multe partituri camerale de Johannes Brahms.

Muzica vorbeşte pentru sine însăşi, dar Brahms pe care lumea îl va auzi va fi unul foarte appassionato, de asemenea va observa o minunată curgere de la un motiv la altul. Ceea ce este atât de frumos şi de interesant, de exemplu, în Trio op.114, este că finalul fiecărei fraze este începutul următoarei. Este ceva ce este clar în muzică, în partitură, dacă priveşti cu atenţie, vezi cum finalul şi începutul concid.

Care este rolul interpretului în muzică?

Muzica nu poate exista fără interpret, ca şi în teatru, autorul scrie ceva pe hârtie ce este mai curând un plan, dar realizarea efectivă a planului, punerea lui în practică, ţine numai de interpret. Ştiu asta, pentru că şi eu compun şi interpretez. Uneori compun doar pentru mine; interpretându-mi propria mea lucrare este fascinant să-mi dau seama că ea vorbeşte într-un mod nou, chiar dacă eu însumi am scris-o. Dacă te uiţi în istorie, vezi că marii compozitori au fost şi foarte buni interpreţi, aşa cum a fost şi cazul lui Brahms, era spontan şi foarte flexibil. Interpretările sale erau cunoscute pentru minunatul rubato. Câteodată cânta atât de liber că prietena şi iubirea sa de o viaţă, Clara Schumann, îi spunea că trebuie să fie mai atent la partenerii săi de scenă, pentru că uneori făcea lucruri atât de neobişnuite în interpretare, că era greu să fie urmărit de ceilalţi. Deci iată că şi el descoperea lucruri noi în muzica lui, ca şi interpret.

Cântaţi în întreaga lume aşa că aveţi o viziune asupra modului în care se schimbă lucrurile… Poate că Asia va fi viitoarea putere…

Da, nu este nicio îndoială că Asia va fi viitorul centru, din punct de vedere cultural. Eu petrec din ce în ce mai mult timp în Asia, am venit de exemplu la Moritzburg din Japonia, unde am predat un curs de două săptămâni. Acolo am avut studenţi nu doar din Japonia, ci şi din China, Coreea, şi Thailanda. În China observăm o imensă energie, mai ales la oamenii tineri, care sunt foarte pasionaţi de muzica europeană vestică.

Care este rolul Europei în acest tablou?

Europa este încă foarte importantă şi va fi şi în viitor, în primul rând, avem publicul care este mai sofisticat, mai educat. În China, de exemplu, avem muzicieni, în special tineri muzicieni, dar nu avem scena culturală pe care ei să evolueze. De aceea ei privesc către Europa şi America nu numai pentru a-şi finaliza studiile, ci şi pentru a-şi dezvolta cariera.

Aveţi legături cu muzicieni români?

Cunosc câteva nume, din păcate nu am fost niciodată în România, deşi am trecut pe aproape. Cânt însă una dintre piesele lui Tiberiu Olah, Sonata pentru clarinet solo, care în ultimii 20 de ani a devenit un standard al repertoriului de clarinet, mă asigur că toţi studenţii mei o abordează aşa că a devenit o piesă populară şi importantă în repertoriul de clarinet.