Știri muzicale din țară Înapoi

"Eufonia Baroque Academy" se deschide astăzi la Timișoara

Publicat: marți, 3 Septembrie 2024 , ora 0.00

Astăzi, 3 septembrie 2024, are loc concertul de deschidere al seriei "Eufonia Baroque Academy", parte din ediția "Chasing Dreams" a Festivalului Eufonia.

Interpretează tinerii muzicieni participanți la cursurile "Eufonia Baroque Academy" coordonați de Bernhard Forck, concertmaestru al Academiei de Muzică Veche din Berlin, împreună cu violistul Alexandru Mihai Bota, Diego Cantalupi la lăută, clavecinista Mimoe Todo, Florian Schmidt Bartha la violoncel și Vlad Popescu la vioară.

În program se regăsesc pagini semnate, între alții, de Georg Muffat, Georg Philipp Telemann, Johann Sebastian Bach și Johann Christian Bach.

Desfășurarea muzicală va avea loc la Biserica Piaristă din Timișoara, de la ora 19:00.

Ioana Țintea