Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Anca Ioana Andriescu

Publicat: vineri, 20 Ianuarie 2023 , ora 9.45

Sâmbătă, 14 ianuarie, a avut loc prima ediție a Galei Premiilor "Musicrit", organizată de Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România. Printre câștigători s-a aflat și colega noastră Anca Ioana Andriescu, care a fost recompensată cu Premiul de excelență pentru întreaga activitate radiofonică. Aflăm mai multe detalii de la Anca Ioana Andriescu, într-un interviu acordat Ioanei Țintea.

Stimată doamnă, Anca Ioana Andriescu, ce înseamă pentru dumneavoastră această distincție?

A fost o mare surpriză și desigur că mă simt foarte onorată de un asemenea premiu. Sunt convinsă însă că avem mulți alți colegi care mai sunt în activitate sau care nu mai fac parte momentan din colectivul redacțional al radioului, care meritau cu prisosință o asemenea recunoaștere.


Sunteți de peste 40 de ani în slujba radioului public. Vă mai aduceți aminte cu ce gânduri ați pornit pe acest drum?

S-au împlinit în toamnă 40 de ani și n-aș fi contabilizat numărul anilor dacă nu ar fi coincis prima apariție la radio cu obținerea carnetului de conducere auto și așa am putut să-mi dau seama cum au trecut deceniile. A fost o emoție specială, căci profesorul meu de practică muzicologică, domnul Grigore Constantinescu, m-a trimis în primii ani de facultate spre primele colaborări cu radioul, iar încrederea dânsului m-a responsabilizat, așa cum după aceea, alte importante personalități ale breslei noastre mi-au oferit și mie ca și altor colegi, ocazia de a face mai mult și de fiecare dată, probabil că fiecare dintre noi a căutat să pună suflet în dialogul cu cei care ne urmăresc. Așadar, pentru fidelitatea și răbdarea ascultătorilor noștri și acum calde mulțumiri! Realizarea unei emisiuni de radio presupune lucrul în echipă și țin să mulțumesc tuturor celor alături de care am avut privilegiul de a-mi desfășura activitatea de-a lungul timpului, cu multă bunăvoință și respect din partea lor și, categoric, cu prețuire și din partea mea.


Îmi imaginez că ați avut momente de neuitat în toți acești ani. Ați putea să ne evocați unul dintre ele?

Au fost multe momente extraordinare legate poate în primul rând de interviurile pe care am avut prilejul să le fac, de participări la anumite concerte cu totul ieșite din comun. Îmi amintesc în momentul acesta cum am fugit pe pista aeroportului Băneasa ca să-l prind pe maestrul Zubin Mehta coborând din avion în 1995 când a venit la Festivalul Enescu, de exemplu.


În opinia dumneavoastră, care este misiunea postului nostru de radio, luând în considerare că este singurul post de radio din România care difuzează muzică clasică?

Din păcate, în conjunctura actuală, am senzația că postului România Muzical îi revine mai mult menirea de a educa decât doar cea de a delecta publicul, căci muzicii clasice, iată, îi este necesară o asemenea modalitate de promovare și de aducere chiar la cunoștința ascultătorilor, având în vedere că școala, în ultimul timp, oferă din păcate, mult prea puțin în acest sens.


Interviu realizat de Ioana Țintea