În 20 ianuarie 2014, Radio România Muzical a anunţat Discul de muzică clasică al anului 2013 în România, aşa cum a rezultat în urma voturilor ascultătorilor de pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2013.

Cele mai multe voturi a strâns albumul apărut în martie la casa Coviello Classics, semnat de violoncelista Laura Buruiană şi pianistul Ferenc Vizi. Discul cuprinde integrala lucrărilor pentru violoncel şi pian de Felix Mendelssohn.

În 21 ianuarie 2014, la Radio România Muzical a fost difuzată o emisiune care cuprindea interviuri cu cei doi protagonişti (transcrise mai jos) şi lucrări muzicale interpretate de cei doi: atât extrase de pe discul câştigător, cât şi de pe alte discuri semnate de Laura Buruiană.

Laura Buruiană: "Apelez la artiştii pe care îi cunosc, îi apreciez şi care sunt…români"

Care crezi că a fost atu-ul discului vostru, ce l-a impus în faţa celorlalte? Pentru că într-adevăr, a fost surprinzător ca ultimul disc intrat în proiect să fie şi cel câştigător.

Poate repertoriul, în primul rând. Sonatele şi variaţiunile concertante de Mendelssohn nu prea au fost înregistrate, după cunoştinţa mea sunt doar cinci sau şase discuri cu acest repertoriu, pentru că este foarte, foarte greu pentru pian. Am avut ocazia de a cânta cu Ferenc Vizi care un mare virtuoz. Mă gândesc că şi acest lucru a putut impulsiona publicul să ne voteze.

Cum aţi ajuns să lucraţi cu casa de discuri Coviello Classics care a editat albumul câştigător?

Am lucrat pentru primul meu CD din 2008 (sonate de Enescu la casa Naxos) cu un inginer de sunet care este şi şef de producţie la casa Coviello Classics. Ne-am înţeles foarte bine, a fost o colaborare foarte bună şi ne-a propus să înregistrez pentru Coviello Classics mai multe CD-uri, printre care şi cel cu lucrări de Brahms apărut în 2012, realizat împreună cu Matei Varga; de asemenea, un nou disc care trebuie să apară anul acesta cu suitele pentru violoncel solo de Bach în cele două versiuni - originală şi modernă.

Discul Mendelssohn poate fi cumpărat şi în România?

Am înţeles că la Librăriile Cărtureşti deja există.

De ce această alegere repertorială?

A fost dorinţa şi a mea şi a lui Ferenc, care iubeşte foarte mult muzica lui Mendelssohn şi fiind un virtuoz, i se potriveşte acest tip de muzică. Iar eu, de pe băncile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, am tot studiat şi am cântat aceste lucrări şi mi le-am dorit, pentru că sunt nişte bijuterii muzicale de o puritate şi de o frumuseţe aparte şi m-am bucurat foarte mult când şi Ferenc a venit către mine cu această propunere de repertoriu.

Care este lucrarea preferată de pe acest disc?

Pentru mine, sonata a doua, dar pentru Ferenc, sonata întâi. Lui i se pare că este mai ingenuă, are o naivitate pe care celelalte lucrări nu o au. Dar mie îmi place foarte mult a doua sonată, mai ales că am avut foarte multe concerte cu această lucrare şi o simt mult mai aproape de mine. Eu cred că toată muzica lui Mendelssohn merită să fie ascultată cu mare plăcere.

Despre acest disc au apărut mai multe cronici în reviste prestigioase din străinătate.

Da, într-adevăr, au apărut mai multe cronici şi toate sunt pozitive; suntem foarte fericiţi de acest lucru. Am luat chiar şi un premiu în Olanda, al revistei "Luister", care este cea mai importantă la ei. În revista "Gramophone" mi-aduc aminte că făceau o comparaţie între discul nostru şi cele care au apărut până acum, o comparaţie favorabilă pentru noi şi de aceea ne-am şi bucurat că am fost atât de bine apreciaţi. "Gramophone" este o revistă foarte severă şi nu lasă loc de compromisuri.

Facebook în economia unui succes

Poate că promovarea ta pe Facebook pentru posibilitatea de votare este una dintre raţiunile pentru care discul a ieşit câştigător. Da sau nu?

Eu cred că da, pentru că am mulţi prieteni şi chiar am postat pentru că mi s-a părut o idee foarte bună să arăt că se poate face acest lucru şi presupun că prietenii mei au ascultat, oricum, mulţi dintre ei cunoaşteau deja CD-ul, deci presupun că m-au ajutat în acest demers.

Reţelele sociale au deci un rol important astăzi, inclusiv sau mai ales pentru artişti.

Eu cred că sunt foarte importante, mai ales că am văzut că multe proiecte, chiar şi discografice, sunt postate în reţeaua Facebook; se solicită şi se reuşeşte atragerea de fonduri. Aş putea spune că reţelele sociale au devenit chiar mai importante decât multe reţele media.

Laura Buruiană - 10 ani din istoria unei reuşite

Mi-aş dori să refacem parcursul tău artistic după momentul 2004, când erai susţinută de Radio România Muzical la concursul "New Talent" de la Bratislava, desfăşurat sub egida Uniunii Europene de Radio. Au trecut 10 ani de atunci şi artista Laura Buruiană a înflorit. Deci, care sunt momentele importante din devenirea ta artistică a ultimilor 10 ani?

Într-adevăr, 2004 a fost anul Bratislava, când am reprezentat România la acest concurs. Prezenţa la acest concurs m-a ajutat foarte mult. Chiar anul acesta voi avea un concert cu dirijorul cu care am colaborat în acea seară de acum 10 ani, Oliver von Dohnanyi. Vom cânta la Praga Concertul în Do major şi am mai colaborat şi înainte. A contat deci, în primul rând, colaborarea cu acest dirijor, dar nu numai; fiind transmis la radio, oamenii m-au ascultat şi m-au plăcut. Apoi, pot să menţionez masterul din Germania pe care l-am făcut cu Frans Helmerson la Köln. Am intrat după aceea la doctorat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi l-am finalizat în 2013. Apoi am plecat la Paris în 2009.

De ce te-ai stabilit tocmai la Paris?

Am avut o bursă în 2008, bursa Enescu acordată de ICR pentru trei luni. Am făcut un proiect Bach cu pianistul Andrei Vieru. După care am cunoscut-o pe Mara Dobrescu, am vorbit despre anumite colaborări şi ne-am gândit să facem un trio care se numeşte Trio Brâncuşi. Am început să avem diverse proiecte şi la un moment dat mi-am dat seama că ar trebui să mă mut la Paris pentru a continua mai intens decât era posibil până atunci, când făceam mereu naveta din România. Aici am început deci colaborările cu Trio "Brâncuşi", cu Ferenc Vizi, cu Matei Varga care este în America, dar vine foarte des la Paris (şi CD-ul cu lucrări de Brahms a fost înregistrat la Paris). Am început să şi predau, am obţinut şi o licenţă de profesor de violoncel pentru că nu era suficientă diploma mea de doctorat, era necesar şi un examen specializat, inclusiv cu teme din administraţia publică. Am obţinut deci şi această licenţă şi cred că voi avea în curând un post în învăţământul superior. Aşa că pot spune că toate drumurile au dus spre Franţa, în acel moment.

Să menţionăm şi câteva concerte mai importante….

Anul trecut am cântat cu Trio "Brâncuşi" la Concertgebouw din Amsterdam, în noiembrie; tot anul trecut au fost şi concertele din America. Iar anul acesta, pe 15 februarie vom avea un concert la Veneţia, cu susţinerea ICR, apoi concertele mele cu Oliver von Dohnanyi la Praga. Va fi şi un turneu în Olanda cu Ferenc Vizi. Şi să nu uităm şi cele două sesiuni de înregistrări de anul acesta: între 22 şi 29 aprilie, trio-urile de César Franck, cu Trio "Brâncuşi" şi apoi în iunie, sonatele de Bach - viola da gamba şi clavecin.

"Muzica lui Enescu este primită extraordinar peste tot"

Să vorbim şi despre CD-urile tale precedente. Mai întâi despre CD-ul cu sonatele de George Enescu, apărut în 2008 la casa Naxos înregistrat alături de pianistul Martin Tchiba.

Este primul meu disc. Cânt cu Martin Tchiba din 2002 - este o colaborare de lungă durată. Am înregistrat acest CD la Philips Hall din Olanda, iar inginer de sunet a fost cel cu care am lucrat ulterior şi la Coviello Classics. Pentru mine este foarte importantă muzica lui Enescu şi de altfel trei dintre cele 5 discuri la care am lucrat până acum conţin muzică enesciană - sonatele pentru violoncel şi pian, trio-urile, Simfonia concertantă. Pentru mine este foarte important să cânt această muzică pe care o iubesc şi pe care încerc să o înregistrez şi să o cânt în recitaluri cât mai des posibil.

Cum primeşte publicul muzica lui Enescu?

Extraordinar. Peste tot unde am fost şi am cântat era punctul de interes al recitalului. Lumea venea şi ne spunea: "Ne-a plăcut foarte mult recitalul, dar lucrarea de Enescu a fost cea mai frumoasă din toate".

Al doilea CD Enescu a apărut în 2012 la Zig Zag Territoires. A fost înregistrat de Trio Brâncuşi.

Acesta este un proiect mai amplu. Încă de când înregistram în 2008 sonatele enesciene pentru violoncel şi pian cu Martin Tchiba mă gândeam la el. Primul trio de pe disc, cel în sol minor, a fost cântat doar de Enescu, în anul când l-a compus (1897). Manuscrisul există în arhiva Muzeului Enescu, iar Vasile Ţugui l-a luat şi l-a transcris de mână, iar noi am lucrat după această partitură. Înţeleg că acest trio va fi, în fine, editat anul acesta şi aşteptăm acest lucru cu mult drag pentru că practic nu există nicăieri, nu se poate cumpăra. Nu există decât un manuscris. În toate cronicile care au apărut despre acest disc, tocmai acest trio în sol minor era considerat cel mai frumos şi mai interesant.

Iar ultimul disc Enescu a apărut în decembrie 2013, este un proiec cu Orchestra de Cameră a Republicii Moldova, dirijor Cristian Florea.

Este un proiect care a fost susţinut de ICR, căruia îi mulţumesc, pentru că a fost un proiect foarte important şi foarte dificil de dus până la capăt, totodată. Lucrările de pe disc sunt foarte dificile şi pentru orchestră, şi pentru solist. Este un proiect care mi-e foarte drag din mai multe motive, printre care şi faptul că este primul disc apărut la casa mea de discuri, Olle Cello Classics pe care am fondat-o la Paris.

Şi în fine, în 2012 apărea primul disc la Coviello Classics, sonatele de Brahms cu Matei Varga.

Pentru mine, Matei Varga este un mare artist şi prieten, poate cel mai bun prieten al meu, artistul cu care am cântat cel mai mult. De când eram foarte tineri, aveam 18-19 ani, am cântat împreună Brahms şi mereu ne-am dorit ca la un moment dat să înregistrăm aceste sonate. În 2011, când directorul Coviello Classics mi-a propus să facem un prim proiect, i-am zis: "Vreau asta în primul rând. Să înregistrez sonatele de Brahms cu Matei". L-am sunat pe Matei cu trei luni înainte de prima sesiune de înregistrări şi l-am întrebat dacă vrea. Sigur, şi el a fost foarte, foarte fericit, şi-a luat bilet de avion şi a venit să repetăm la Paris. Apoi am înregistrat la Sala Colonne atât de specială.

Ceea ce mi se pare mie foarte frumos este că reuşitele tale sunt în principal alături de artişti români, care trăiesc în dispora, dar totuşi, artişti români.

Da, e şi normal, pentru că ne-am cunoscut de când eram mici şi totdeauna mi-am dorit să lucrez cu ei. La fiecare proiect pe care îl am, apelez la artiştii pe care îi cunosc şi îi apreciez şi care sunt…români. E o coincidenţă, dar mă bucur că aşa s-a întâmplat.

Lista înregistrărilor tale realizate pentru Radio România este una lungă. Care crezi că sunt mai reprezentative, care spun cel mai mult despre artistul Laura Buruiană?

Înregistrările cu pianistul Viniciu Moroianu îmi sunt foarte dragi, a fost o perioadă când cântam mult îmrepună şi mi-e dor de acele momente. Am avut mult de învăţat de la dânsul, el a avut încredere în mine. Am cântat prima dată împreună când eu aveam 19 ani şi el a vrut să facă acest lucru, nu a spus "nu o să cânt cu un copil". Şi astfel am învăţat multe despre muzica de cameră, despre cum se face un duo adevărat. Am înregistrat de asemenea "Variaţiunile rococo" de Ceaikovski cu Orchestra de Cameră Radio şi dirijorul Cristian Brâncuşi, de asemenea Concertul în Do major de Haydn la care ţin foarte mult.

Pianistul Ferenc Vizi: "Eu vin dintr-un orăşel mai modest, Reghin…"

Cum aţi primit vestea despre faptul că albumul pe care-l semnaţi este discul de muzică clasică al anului 2013 în România?

Bineînţeles că ne bucurăm mult; sunt sigur că sunt mai multe discuri ale colegilor care aduc ceva de valoare în actualitatea muzicală şi suntem foarte fericiţi că discul acesta a putut să fie remarcat. Pe acest disc, am ales un program pur şi simplu din plăcere şi nu putem decât să fim mulţumiţi de ecourile pe care le auzim în ultimul timp.

Aţi spus că aţi ales acest program "pur şi simplu din plăcere". Adică?

Adică fără să ne fie impus. Ştiţi, se poate întâmpla ca cineva să încerce să influenţeze, să impună o tematică sau o linie de program. Nu a fost cazul pentru noi; am avut şansa să facem ce am vrut, am ales liniştiţi, am citit mai multe lucruri, am vorbit între noi şi într-o după-amiază, cum am citit sonatele acestea de Mendelssohn, ne-au căzut "cu tronc".

Laura spunea în interviul ei că vă consideră un virtuoz. Dvs. cum o vedeţi pe Laura?

Laura Buruiană este o muziciană care are contact instinctual cu muzica, ceea ce-mi place foarte mult.

Practic de când cântaţi împreună?

Acum doi ani am început să citim partituri împreună şi până la urmă am ajuns la programul acesta Mendelssohn.

Care este lucrarea dvs. preferată de pe discul Mendelssohn?

Este greu pentru că îmi place totul, cu motive diferite. Bineînţeles, sonata a doua, care este cea mai cunoscută dintre lucrările de pe disc; am încercat să aducem ceva convingător şi pentru prima sonată care e mai puţin cântată - aici mi-a plăcut mai mult că interpretul trebuie să aducă ceva nou, întrucât lucrarea se reprezintă mai puţin pe ea însăşi. Îmi plac foarte mult şi Variaţiunile pe care Mendelssohn le-a scris la o vârstă foarte fragedă: aici avem un dialog între pian şi violoncel şi fiecare instrument încearcă să demonstreze calităţi tehnice, muzicale - un foc de artificii. Iar în finalul discului, avem cantilena destul de cunoscută a cântecului fără cuvinte op.109.

Unde şi când a fost înregistrat discul?

În toamna anului 2012, la sala Colonne, o sală foarte cunoscută la Paris unde s-au făcut înregistrări istorice şi au cântat Barenboim, Isaac Stern, o sală de prestigiu care păstrează nişte rezonanţe speciale. Acustica este una foarte bună şi asta te ajută foarte mult în momentul când înregistrezi.

Aţi părăsit România după concursul Enescu din 1991…

Da, după ce mi-am susţinut bacalaureatul în 1992 şi în toamna acelui an am venit la Paris. Eu vin dintr-un orăşel mai modest, Reghin…

Care este oraşul viorilor româneşti, nu?

Da, e oraşul viorilor şi eu m-am pomenit la pian. Am absolvit Liceul din Târgu-Mureş. Am avut şansa ca la concursul Enescu să-l întâlnesc pe Gerard Fremy, membru al juriului, care mi-a propus să încerc să intru la Conservatorul din Paris. Aşa am venit, la întâmplare, la Paris. Am ajuns să trăiesc aici; primii ani au fost mai grei, a trebuit să mă obişnuiesc cu o societate şi un mod de a fi care mi-au pus probleme la început. În funcţie de temperament, poţi să fii mai mult sau mai puţin afectat şi de înstrăinare. După anii aceştia mai grei de demaraj, am terminat studiile la Conservator, inclusiv masteratul în 1999-2000. A venit şi timpul să mă simt relativ bine cu felul în care trăiesc aici. Am participat la câteva concursuri care mi-au permis să pot avea oportunităţi de concerte în Franţa: concursul Rubinstein, concursul de la München, alt concurs în Japonia. Aşa am început să fiu cunoscut pe scenele Franţei. Bineînţeles, mă întorc de câteva ori pe an în România cu drag, colaborez cu Orchestra Filarmonicii din Târgu Mureş. Mă bucur mult că discul premiat îmi dă ocazia să mă fac cunosc şi în alte zone ale României. Sper să am cât mai multe oportunităţi de a veni şi de a cânta în ţară, pentru că oricum rămâne valabil "a veni să cânţi acasă" - dincolo de consideraţii materiale de tipul onorariile din vest care nu sunt la fel cu cele din est - plăcerea de a veni să cânţi acasă.