Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Aida Pascu și Gabriel Gîțan în recital la Muzeul Național Cotroceni

Publicat: marți, 9 Aprilie 2024 , ora 0.00

Soprana Aida Pascu, câștigătoare a premiului "Tânărul interpret al anului 2024" în cadrul "International Classical Music Awards", va susține un recital extraordinar la București, joi, 18 aprilie 2024.

Evenimentul se va desfășura în Salonul "Cerchez" al Muzeului Național Cotroceni, iar programul este alcătuit pornind de la tema "Vis de dragoste" și cuprinde lieduri din creația românească și universală.

Soprana Aida Pascu va evolua împreună cu pianistul Gabriel Gîțan, începând cu ora 18:00.

Recitalul face parte din seria "Moștenitorii României muzicale" și este organizat de postul nostru de radio în colaborare cu Artexim și Muzeul Național Cotroceni, cu sprijinul Rotary Club Pipera.

Biletele pot fi achiziționate de pe eventim.ro doar până mâine, 10 aprilie.

Petre Fugaciu