Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Mihaela Martin și Constantine Orbelian - și în această seară, la Ateneu

Publicat: vineri, 23 Februarie 2024 , ora 0.00

Constantine Orbelian dirijează și astăzi, 23 februarie 2024, concertul Orchestrei Filarmonicii "George Enescu", iar solista serii va fi violonista Mihaela Martin.

Programul cuprinde două lucrări de secol XX semnate de compozitori armeni, anume Uvertura festivă de Alexander Arutiunian și Concertul pentru vioară și orchestră din creația lui Aram Haciaturian. În cea de-a doua parte: Simfonia a V-a de Piotr Ilici Ceaikovski.

Concertul începe la ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român.

Ana Sireteanu