Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Violonista Mihaela Martin și dirijorul Constantine Orbelian la Ateneul Român

Publicat: joi, 22 Februarie 2024 , ora 0.00

Mihaela Martin, unul dintre cei mai apreciați violoniști români, având o carieră de succes internațional, evoluează astăzi, 22 februarie 2024, pe scena Ateneului Român din capitală.

În compania Orchestrei Simfonice a Filarmonicii "George Enescu", muziciana va interpreta Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de Aram Haciaturian. Din programul dirijat de Constantine Orbelian mai fac parte Uvertura festivă de Alexander Arutiunian și Simfonia a V-a în mi minor aparținând creației lui Piotr Ilici Ceaikovski.

Ora de începere este 19:00. Programul va fi reluat mâine seară pe aceeași scenă, tot de la ora 19:00.

Ioana Țintea