Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Horia Mihail - vinerea viitoare, pe scena Sălii Radio

Publicat: duminică, 4 Februarie 2024 , ora 0.00

Stagiunea Orchestrei Naționale Radio continuă vineri, 9 februarie 2024, cu un concert ce îl are protagonist pe pianistul Horia Mihail, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio. Conducerea muzicală îi va aparține lui Radu Paponiu.

Programul muzical reunește o lucrare contemporană românească și creații din epoca romantismului. Publicul va putea asculta "Hore" de Adrian Pop, "Burlesca" în re minor pentru pian și orchestră de Richard Strauss și Simfonia a VIII-a op. 88 în Sol major de Antonín Dvoűák.

Tot săptămâna viitoare, Big Band-ul Radio concertează pentru prima dată împreună cu formația de fusion-rock "Platonic Band"; joi, 8 februarie 2024. Spectacolul se intitulează "Geometry of creation" și cuprinde orchestrații ale pieselor formației. Va dirija Simona Strungaru.

Ambele concerte vor fi transmise în direct de Radio România Muzical.