Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

David Grimal - pe scena Sălii Radio

Publicat: miercuri, 31 Ianuarie 2024 , ora 0.00

Celebrul violonist David Grimal concertează astăzi, 31 ianuarie 2024, în cadrul Stagiunii muzicale Radio. Artistul francez, care cântă pe o vioară Stradivarius creată în anul 1710, va evolua în dublă ipostază - de solist și dirijor al Orchestrei de Cameră Radio.

Programul este dedicat muzicii lui Franz Schubert. Simfonia a V-a din creația marelui compozitor austriac va fi urmată de două piese pentru vioară și orchestră - Rondo în La major și Konzertstück în Re major, iar în final va fi interpretată Simfonia a VIII-a Neterminata.

Concertul va fi transmis în direct de Radio România Muzical, de la ora 19.00.

Larisa Clempuș