Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Se reiau concertele cu public la Ateneul Român

Publicat: joi, 27 Mai 2021 , ora 0.00
Astăzi, 27 mai 2021, se reiau evenimentele cu public la Ateneul Român, printr-un concert al orchestrei Filarmonicii „George Enescu” sub bagheta dirijorului Christian Badea. Programul serii este alcătuit exclusiv din lucrări din creația lui Wolfgang Amadeus Mozart: uvertura operei „Flautul fermecat”, Concertul nr. 21 KV 467 în do major pentru pian și orchestră și Simfonia nr. 41 KV 551 în do major „Jupiter”. În calitate de solist, se va afla pe scenă pianistul spaniol Josu de Solaun. Concertul va fi reluat mâine, 28 mai 2021, de la ora 19:00, iar sala va putea fi ocupată în proporție de 50% din capacitate.
Alexandra Scumpu