Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Luni începe Turneul Național „Uvertura” al ansamblului „PlaCello”

Publicat: miercuri, 13 Octombrie 2021 , ora 0.00
Luni, 18 octombrie, începe Turneul Național „Uvertura” susținut de Ansamblul „PlaCello”. Membrii formației sunt violonceliștii Răzvan Suma, Ella Bokor, Mircea Marian și Ștefan Cazacu. În programul acestei suite de recitaluri sunt anunțate uverturi semnate de compozitori precum Piotr Ilici Ceaikovski, Wolfgang Amadeus Mozart, Gioachino Rossini, Giuseppe Verdi, Georg Friedrich Händel și Marc-Antoine Charpentier, în aranjamente pentru patru violoncele. Primul eveniment are loc la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, lunea ce urmează, de la ora 18:30.
Petre Fugaciu