Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

S-a stins din viață compozitorul, dirijorul și folcloristul Constantin Arvinte

Publicat: miercuri, 5 Mai 2021 , ora 0.00
Sâmbătă, 1 mai, s-a stins din viață compozitorul, dirijorul și folcloristul Constantin Arvinte. Muzicianul ar fi împlinit 95 de ani în data de 21 mai, fiind născut în comuna Voinești, Dâmbovița. A studiat la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică „George Enescu” din Iași, iar de-a lungul anilor a semnat opusuri dedicate unor ansambluri vocal-simfonice, orchestrale, camerale, dar și lucrări pentru fanfară sau ansamblu coral. În 1998 i-a fost acordat Premiul UCMR pentru creație corală miniaturală, cu piesa „Pre tine te lăudăm”, iar în 2004 a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de ofițer, acordat de Președintele României.