Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Cristian Măcelaru dirijează Orchestra Națională a Franței la Mannheim
Publicat: luni, 29 Aprilie
2024
, ora 0.00
Cristian Măcelaru dirijează astăzi, 29 aprilie 2024, Orchestra Națională a Franței în cadrul unui concert ce se desfășoară la Centrul "Rosengarten" din Mannheim.
Începând cu ora locală 20:00, muzicienii vor interpreta "D'un matin de printemps" de Lili Boulanger, o partitură urmată de Concertul pentru pian nr. 5 "Egipteanul" de Camille Saint-Saëns, cu Seong-Jin Cho în calitate de solist. Programul continuă cu alte două pagini semnate de compozitori francezi: "Marea" de Claude Debussy și Boleroul de Maurice Ravel.
Evenimentul din această seară face parte dintr-o serie de concerte propusă de ansamblul francez alături de dirijorul român, următorul concert din agenda orchestrei pariziene fiind programat în data de 5 mai, la Viena.
Petre Fugaciu