Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Luiza Borac - debut alături de orchestra Gewandhaus

Publicat: joi, 29 Decembrie 2022 , ora 10.58

Astăzi, 29 decembrie, pe scena Operei din Leipzig este programat spectacolul de balet „Rahmaninov”, o colaborare între baletul instituției și orchestra Gewandhaus. 

În acest context, pianista Luiza Borac va debuta alături de orchestra germană interpretând Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov. Pentru partea a doua a spectacolului, solist va fi pianistul Paulo Almeida, care va interpreta Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră semnat de același compozitor. Conducerea muzicală îi revine dirijorului Matthias Foremny.

Coregrafia primei părți a fost realizată de Uwe Scholz, în timp ce conceptul părții a doua reprezintă viziunea coregrafică a lui Mario Schröder.

Norela Costea