Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi
Corul Madrigal le cântă românilor din Italia de Ziua Națională a României
Publicat: luni, 29 Noiembrie
2021
, ora 0.00
Cu ocazia Zilei Naționale a României, Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin", dirijat de Anna Ungureanu, susține în această seară un Concert Extraordinar la Bazilica Sfântul Petroniu, din Bologna, Italia.
Evenimentul este organizat sub patronajul Ambasadei României în Italia și la invitația Consulatului General al României la Bologna, Asociației culturale româno-italiană Propatria din Roma și al Accademia di Romania in Roma.
Concertul Corului Madrigal va marca, de asemenea, inaugurarea celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional Propatria - "Tinere Talente Românești".
Cu același prilej, Corul Madrigal va lansa la nivel internațional și noul său album discografic cu muzică românească, "Hora staccato".
Concertul Extraordinar dedicat Zilei Naționale a României face parte din turneul pe care Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" îl efectuează în perioada 27 - 30 noiembrie 2021 în Italia, la Parma și Bologna.
Turneul internațional al Corului Madrigal a debutat la Parma, pe 28 noiembrie, unde celebrul ansamblu participă ca invitat special în cadrul celei de-a doua ediții a International Choral Conducting Competition "ROMANO GANDOLFI", organizat de Associazione Emiliano-Romagnola Cori (AERCO).
Ioana Marghita